Primii români care vor putea călători fără vize în SUA. România îndeplinește toate condițiile: „Astăzi este o zi mare”
Relațiile bilaterale româno-americane au evoluat de-a lungul timpului. Au existat perioade în care România a avut statutul de națiune favorizată, dar cei care vroiau să meargă dincolo de ocean erau obligați să primească viza americană. Acum, conform autorităților de la București, se elimină vizele SUA pentru români, având în vedere că România îndeplinește toate condițiile. Tot acum s-a precizat și care sunt primii români care vor putea călători fără vize în SUA.
Fără vize în SUA! Oficialii au anunțat de când se elimină vizele pentru români
De câțiva ani încoace s-au făcut eforturi considerabile, de ambele părți, pentru a se elimina vizele pentru românii care vor să călătorească dincolo de ocean, în SUA. Eforturile se pare că au și rezultate, având în vedere faptul că Departamentul de Stat american a anunțat că la acest moment România îndeplinește toate condițiile pentru eliminarea acestora.
De altfel, într-un comunicat emis de Ambasada României la Washington, se precizează faptul că „România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver”.
„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver.
Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută.
Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere.”, scriu reprezentanții Ambasdei României în SUA, pe pagina de Facebook.
Primii români care vor putea călători fără vize în SUA
Din datele furnizate de Ambasadă reiese că se elimină vizele SUA pentru români, iar primii turiști români vor putea călători în America de a nul viitor, chiar din prima parte.
„Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor. A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi.
Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America.”, se mai arată în comunicatul Ambasadei.
„Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă”
Deși Româna a beneficiat pentru câțiva ani buni de Clauza Națiunilor cele mai favorizate, mai ales în perioada anilor 70, când Statele Unite au încheiat primul acord comercial bilateral, în temeiul articolului IV din Trade Act din 1974, prin „acordarea tratamentului națiunii celei mai favorizate (MFN) mărfurilor din Republica Socialistă România”, cu toate astea românii nu au putut intra pe teritoriul american fără a primi viză.
Eforturile depuse în ultimii ani pentru a elimina acest document au dat rezultate, deși oficialii Ambasadei României recunosc că „Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă”
„Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generație după generație a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârșită.”, spune ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru.