Primești peste 16.000 de lei indemnizație, dacă vrei să faci armata. Ce români ar putea beneficia de acești bani

Militarii voluntari vor primi o indemnizație de 16.000 de lei

Ministerul Apărării Naționale vine cu o propunere pentru care tinerii vor da năvală să se înscrie în rândul militarilor! Chiar dacă serviciul militar nu mai este obligatoriu, autoritățile încearcă să atragă tinerii cu o ofertă de nerefuzat! Aceștia vor primi masă, cazare și o indemnizație de 16.000 de lei.

Militarii voluntari vor primi o indemnizație de 16.000 de lei

Tinerii, femei sau bărbați, cu vârste până în 35 de ani, vor putea cere să participe la un program militar de bază, în calitate de militar voluntar în termen, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Durata pregătirii va fi de patru luni, în tot acest timp, militarii voluntari beneficiind, printre altele, de cazare gratuită, o indemnizație lunară și una suplimentară, la finalizarea pregătirii, de peste 16.000 de lei. Așadar, atât femeile, cât și bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau care sunt în rezervă pot deveni militari voluntari.

Militarii voluntari vor primi o indemnizație de 16.000 de lei
Militarii voluntari vor primi o indemnizație de 16.000 de lei

Cine se poate înscrie ca militar voluntar

Solicitarea de a participa la acest program militar se va putea face doar pe timp de pace, durata lui urmând să fie de până la patru luni. Pe toată perioada desfășurării programului de pregătire militară, cei înscriși vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală și medicamente, dar și de o indemnizație lunară. În esență, vor beneficia de aceleași drepturi ca militarii în termen (cu grad de soldat).

Apoi, cei care finalizează programul de pregătire militară vor primi o indemnizație suplimentară, ce reprezintă, de fapt, echivalentul a trei salarii medii brute pe economie, iar centrele militare îi vor lua în evidență, introducându-i în rezerva operațională.

Ce condiții trebuie să îndeplinească tinerii voluntari

Înscrierea în acest program de pregătire se va putea face în baza unui angajament pe propria răspundere a solicitantului declarat apt din punct de vedere psihologic și a unei adeverințe medicale (de la medicul de familie), care să certifice că este “clinic sănătos și nu este în evidență cu boli cronice”.

Numărul maxim de locuri din program va fi stabilit anual de către MApN, iar perioadele în care se va ține acesta, precum și locul de desfășurare vor fi anunțate în presă.

Trebuie spus faptul că militarii voluntari în termen vor fi diferiți de rezerviștii voluntari, activitatea celor două categorii de militari fiind reglementată de acte normative diferite: Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare – pentru militarii voluntari în termen și Legea nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari – pentru cealaltă categorie de militari.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI