Primele imagini cu Radu Mazăre în România. Cum a apărut la aeroport. Duba l-a luat direct de pe pistă
Au apărut primele imagini cu Radu Mazăre în România. Avionul care l-a transportat pe fostul primar al municipiului Constanța a aterizat, luni seara, pe Aeroportul Otopeni.
Radu Mazăre a fost așteptat pe pistă de o dubă a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a fost preluat și dus direct la Penitenciarul Rahova. Fostul edil are de ispășit o pedeapsă de 9 ani de închisoare cu executare, primită în Dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Mamaia.
A fost o zi încărcată pentru Radu Mazăre, care a fost extrădat din Madagascar, acolo unde fugise în anul 2017 pentru a scăpa de problemele pe care le are cu legea în România. În luna februarie, a primit vestea că a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare în Dosarul retrocedărilor ilegale, dar recent a fost anunțat că a mai primit 9 ani și jumătate de închisoare cu executare în Dosarul Polaris. Cea de-a doua sentință nu este definitivă, astfel că Mazăre o poate ataca cu apel.
Radu Mazăre a fost dus la Penitecciarul Rahova
Luni, 20 mai, Radu Mazăre a fost urcat într-un avion și trimis din Madagascar în România, via Paris. În capitala Franței, fostul edil a încercat marea cu degetul și a cerut azil politic, dar nu a reușit să înduplece autoritățile de la Paris. Ulterior, a fost urcat într-o cursă Tarom și trimis la București.
Seara, avionul a aterizat pe Aeroportul Otopeni, de unde Mazăre a fost preluat de o dubă de la ANP și dus direct la Penitenciarul Rahova, unde va fi plasat în carantină, iar apoi se va stabi unde va fi încarcerat până la ispășirea pedepsei.
„Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: Persoana urmărită internațional, Radu Ștefan Mazăre, a fost predată reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Misiunea de aducere în țară a acesteia s-a derulat fără incidente, transferul între autoritățile române (escorta Poliției Române și escorta Administrației Naționale a Penitenciarelor) realizându-se în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă București”, a anunțat IGPR.