Primele imagini de la Burlacul 2020. Ce se întâmplă cu vedetele Antena 1 în Turcia

de: Alexandra Chivu
30 09. 2020

Emisiunea despre cupluri și dragoste ”Burlacul” revine la Antena 1 cu un nou sezon, după ce show-ul matrimonial a avut mare succes cu sezoanele anterioare. Producătorii și-au încheiat căutarea unui bărbat frumos, care în acest an va fi Andi, fostă ispită de la ”Insula Iubirii”, dar și a unor fete pe măsură, care să se lupte pentru inima lui.

S-au terminat filmările pentru ”Burlacul”, emisiune difuzată pe Antena 1. Ce nu vei vedea la TV

Emisiunea ”Burlacul” constă în găsirea perechii unui burlac din lumea mondenă autohtonă. Primul sezon al show-ului a debutat în 2010, avându-l ca burlac pe Cătălin Botezatu. Un an mai târziu, în căutarea iubirii a venit Edward Popescu Strohlen, care a cerut-o în căsătorie pe câștigătoarea emisiunii.

A urmat Vladimir Drăghia, care a atins o premieră a show-ului, fiind eliminat cu mult timp înainte de finală. În locul lui a venit Sergiu Barboni, urmat de Bogdan Vlădău și Andrei Andrei, care și-a format o familie nu de mult, dar nu cu una dintre participantele la emisiunea matrimonială.

După toți acești burlaci doriți în lumea mondenă a României, anul acesta, la casting s-au prezentat frații Sterp, Culiță și Iancu, și Jador, care are experiența unui show matrimonial, participând în trecut la ”Puterea Dragostei”, de la Kanal D. A fost ales, în schimb, Andi, răvnita ispită de la ”Insula Iubirii”.

Ce spune Fodor despre noul ”burlac”?

Reporterii Click! au aflat detalii despre surpriza toamnei. Filmările pentru show-ul de la Antena 1, care au avut loc în Turcia și la o vilă din Corbeanca, s-au terminat în urmă cu câteva zile, iar gazda emisiunii, Răzvan Fodor, a fost vizitată de soție și copil.

„Mi-a plăcut şi mi se pare potrivit faptul că nu se vrea o emisiune la care prezentatorul trebuie să anunţe ce se întâmplă, ci mă pot implica să îl trag de mână pe «Burlacul», să îl ghidez. Am înţeles că se vrea altceva, că noi, membrii echipei, putem să îi fim prieteni, să îl ajutăm pe băiatul acesta să se căsătorească, pentru că îşi doreşte foarte tare o familie. Îmi doresc foarte tare că dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ţine cont şi trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus Răzvan Fodor.

„E un tip mişto, e foarte normal, frumuşel şi chiar este în punctul în care îşi doreşte o relaţie serioasă. Filmul acela cu tipul care coboară din avionul privat, cu maşina la scară şi cu inelul cu diamant cumpărat din Damasc în buzunar nu există. Cât despre fete, noi ne asigurăm că el va avea de unde să aleagă”, a declarat prezentatorul TV despre Andi Constantin.