Primele imagini cu proiectul lui Ion Țiriac de milioane de euro. Arată senzațional!

Primele imagini cu proiectul lui Ion Țiriac de milioane de euro. Arată senzațional!
Primele imagini cu proiectul lui Ion Tiriac de milioane de euro

Ion Țiriac își dezvoltă portofoliul imobiliar cu un mega-proiect de 100 de milioane de euro în zona de nord a Bucureștiului. Omul de afaceri a ajuns în etapa avizelor de construcție, după ce în 2019 au fost prezentate primele detalii. Proiectul va fi ridicat în locul reprezentanțelor Țiriac Auto din zona Expoziției.

Primele imagini cu proiectul lui Ion Țiriac de milioane de euro

Ansamblul rezidențial se va ridica în imediata apropiere a complexului Romexpo din Capitală și va conține 27 de tronsoane de clădiri de până la 20 de etaje. Aici vor fi construite blocuri de locuințe, birouri, un mall și un hotel. Complexul se va întinde pe o suprafață de 6,9 hectare, ce aparțin Auto Rom, potrivit profit.ro.

Tot acolo, miliardarul român deține, prin intermediul Țiriac Auto, mai multe reprezentanțe și service-uri auto pentru companii ca Mercedes-Benz, Mitsubishi și Hyundai. Acestea, însă, nu vor dispărea de tot. Potrivit Planului Urbanistic Zonal făcut cunoscut de cei care lucrează la proiect, una dintre cele 27 de clădiri va fi destinată prezentării și comercializării auto și tot acolo va exista și un service auto cu șapte stații.

Cei care s-au ocupat de viziunea estetică asupra noului proiect al lui Ion Țiriac sunt arhitecții de la Studio 10M, nimeni alții decât specialiștii care au realizat și proiectele atrhitecturale pentru Țiriac Tower și al celui care va fi construit în locul fabricii IFMA.

Inspirat după ”Bosco Verticale” din Milano

Imaginile cu ansamblul din zona Expoziției sunt grăitoare. Aflat într-o zonă cotată excelent din Nordul orașului, proiectul se va axa pe dezvoltarea unui concept nou menit să facă o simbioză între clădiri și spațiul verde. Vor exista turnuri de locuințe cu grădini verticale pe balcoane, terase acoperite cu spațiu verde și un parc. Putem spune că dezvoltatorul s-a inspirat din celebrele turnuri Bosco Verticale din Milano, supranumite și ”pădurea veritcală” a metropolei italiene.

Proiectul imobiliar dezvoltat de Ion Țiriac în zona Expoziției va avea o suprafață desfășurată de 200.000 de metri pătrați și îl va costa pe omul de afaceri aproximativ 100 de milioane de euro, potrivit sursei citate.

În ultimii 15 ani, zona Expoziției-Romexpo și porțiunile adiacente au cunoscut un adevărat boom din punct de vedere imobiliar. Miliardari precum Ion Țiriac, Iulian Dascălu, Gheorghe Copos, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Nicolae Dumitru, Dan Șucu sau Valentin Vișoiu au crezut în potențialul acestora și au început să construiască sute de apartamente, clădiri de birouri sau chiar hoteluri. Lor li s-au adăugat investitori străini precum Portland Trust, GTC, Atenor, London Partners sau Cordia, care au deschis zona pentru noi dezvoltări imobiliare.

Țiriac Tower este cel mai recent proiect imobiliar al grupului de constructori care îl reprezintă pe celebrul om de afaceri. Este ridicat la o aruncătură de băț de Guvernul României, are trei corpuri de clădire, de 3, 5 și 12 etaje și a costat în total 30 de milioane de euro. Ansasmblul îi va aduce lui Ion Țiriac 3,6 milioane de euro pe an, potrivit site-urilor de profil.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI