12 dec. 2019 | 14:07

Ce au putut vedea cei de la înmormântarea lui Cornel Galeș, când s-au apropiat de el. Cum arăta chipul acestuia

Știri generale
Ce au putut vedea cei de la înmormântarea lui Cornel Galeș, când s-au apropiat de el. Cum arăta chipul acestuia

Înainte de procesiunea religioasă și slujba propriu-zisă de înmormântare, trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș a fost depus la Biserica Sfântul Nicolae Bazilescu, din București. Toți cei care au venit să își ia rămas bun de la fostul impresar sau să îi aprindă acestuia la căpătâi o lumânare au avut un șoc atunci când s-au apropiat de siciriul în care se afla fostul soț al Ilenei Ciuculete.

Ce au putut vedea cei de la înmormântarea lui Cornel Galeș, când s-au apropiat de el

Ce au putut vedea cei de la înmormântarea lui Cornel Galeș, când s-au apropiat de el. Cum arăta chipul acestuia

Cornel Galeș a fost înmormântat joi, în Cimitirul Străulești din Capitală. Rudele au cerut ca scriul să rămâna deschis (sursa foto: cancan.ro)

Viviana, ultima parteneră a acestui a fost și cea care s-a ocupat atât de funeralii, cât și de aducerea în țară a lui Cornel Galeș, după accidentul înfiorător în care și-a pierdut viața. Acesta a murit pe data de 30 noiembrie, fiind proiectat prin parbrizul mașinii în care se afla, atunci când s-a produs impactul teribil, din Spania. Cornel Galeș își va dormi somnul de veci alături de „Zânica”, așa cum o numea acesta pe Ileana Ciuculete, în semn de alint, fiindu-i pregătit un loc din același mormânt cu al regretatei artiste.

Atunci când a fost adus la biserică, rudele și apropiații lui Cornel Galeș au decis ca sicriul acestuia să rămână deschis până când va fi coborât în pământ. Decizia familiei a fost respectată, iar în această joi, toți cei care s-au apropiat în semn de respect de trupul neînsuflețit al fostului impresar au putut observa ca la nivelul coșciugului exista un capac transparent. Mai mult, fiica Vivianei a dezvăluit la rândul său că bărbatul a fost proiectat prin parbrizul mașinii, în urma accidentului rutier, dar și că a rămas desfigurat. Din acest motiv, medicii au fost nevoiți să îi reconstruiască fața, la scurt timp de când trupul său a fost preluat de către autoritățile din Spania.

“El nu era la volan, stătea în spate, pe mijloc și a zburat prin panoramă și nimeni altcineva nu a fost rănit, nu e vorba, așa cum a apărut în presă, de cineva care să fie în comă, sau altceva. Pe data de 1 decembrie am aflat noi că a murit… Dar, de fapt, el a murit pe data de 30 noiembrie, pe la ora 18:00, ora Spaniei. El se reîntorcea de la restaurant când s-a produs accidentul, iar explicația pentru prezența lui pe Whatsapp din noaptea de 1 decembrie este una simplă. În momemntul în care Poliția a sunat suspectul, adică cel care conducea mașina li s-a răspuns că pe el nu îl interesează și că el nu poate să îi ajute cu detalii și că cel mai bine ar fi să caute polițiștii la el în agendă. Atunci polițiștii au intrat în agenda lui telefonică și prin mesajele lui, iar asta este singura explicație, e chiar una logică”, a dezvăluit fiica Vivianei.

Parteneri
De ce nu a venit Florin Salam la priveghiul lui Costel Corduneanu. Manelistul a spus lucrurilor pe nume
Redactia.ro
Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,7 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei
Digisport.ro
Istoria neștiută a Gării de Nord din București. De ce a vrut Ceaușescu să o dărâme
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
EVZ.ro
Cum recunoști carnea alterată. Este extrem de periculoasă pentru sănătate
Spynews
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Capital.ro
Orașul din România prin care trece singurul pârâu termal din țară. Temperatura apei este de 30 de grade Celsius
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
CÂND se dau PENSIILE de PAȘTE. ANUNȚ de la POȘTĂ pentru trei milioane de PENSIONARI
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Lino Golden și Delia s-au căsătorit! Cât de spectaculos au arătat cei doi într-o zi atât de importantă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro