Primele declarații ale șoferului de pe ambulanță, implicat în accidentul cu 7 morți de la Iași. „Nu am apucat să fac nimic, am văzut doar că mă izbesc în el”

de: Ionuț Vieru
09 02. 2022

După o săptămână de la tragicul accident de la Iași, în urma căruia 7 persoane și-au pierdut viața, șoferul ambulanței a fost externat din spital și a vorbit despre clipele de groază prin care a trecut.

Șoferul ambulanței se consideră nevinovat

Maricel Corban a fost externat ieri de la Spitalul Sf. Spiridon, acolo unde a fost dus imediat după producerea accidentului. Nu își aduce aminte fiecare detaliu dinaintea accidentului sau de după accident, probabil din cauza șocului, însă se consideră nevinovat. Oamenii legii au luat în calcul ipoteza în care șoferul ambulanței ar fi pătruns pe contrasens. Cu toate acestea, Maricel a declarat că a mers regulamentar.

”S-a spus că eu am intrat pe contrasens. Cum aș fi putut eu cu ambulanța, de 2 tone, să destabilizez un camion de 20 de tone? Roata de la ambulanță nu s-a rupt și a sărit, el cu camionul mi-a rupt roata. Ce pot eu să vă spun este că, el, cu camionul, era pe contrasens, era pe banda mea. M-a prins fix în curbă, și nu am mai apucat nici să frânez, nici să iau viraj mai mult în dreapta.

Nu am apucat nimic, am văzut doar că mă izbesc în el și am auzit deodată «poc». Se deschisese airbag-ul. Când am ridicat capul și m-am uitat, tirul nu mai era lângă mine, plecase. Când am realizat ce s-a întâmplat, m-am uitat la mine, nu aveam nimic, am întrebat-o pe asistentă în spate, a zis că e totul bine”, a povestit Maricel Corban, șoferul de pe ambulanță, implicat în accidentul de la Bălțați.

Drumul era acoperit cu polei

Maricel a precizat că la acea oră a dimineții era polei pe jos, motiv pentru care nici autoutilitara în care se aflau cei șase bărbați nu a putut opri. După accident, în momentul în care a coborât din ambulanță, a văzut ce era în spatele lui. A sunat la 112 și a cerut o altă ambulanță pentru femeia gravidă din spate, deoarece nu știa cu exactitate ce s-a întâmplat.

„Mi-au făcut legătura la pompieri, m-au întrebat dacă sunt persoane încarcerate și am fugit repede până acolo să văd ce e. Când am ajuns la ei, puneam mâna pe unul, mort, pe altul, rece, mort. În înregistrarea cu 112 ar trebui să se audă, dacă nu se va recunoaște că era polei pe jos, se aude când vorbeam cu ei și le spuneam că pe lângă mine mai trece o mașină, care s-a speriat, a pus frână și merge târâș pe asfalt, aluneca și le-am zis că posibil să mai fie un accident”, a spus Maricel Corban, potrivit jurnaliștilor de la „BZI”.

Cel mai probabil, șoferul ambulanței urmează să fie audiat de către polițiști, pentru a se stabili cu exactitate motivul producerii accidentului, în care șapte persoane și-au pierdut viața.