07 apr. 2020 | 08:49

Primele declarații ale ofițerului MAI care a infectat 43 de persoane! Soția îi ia apărarea: „Nu doresc nimănui să treacă…”

News
Primele declarații ale ofițerului MAI care a infectat 43 de persoane! Soția îi ia apărarea:

Fostul ofițer MAI care a mințit în legătură cu plecarea sa în străinătate, îmbolnăvind zeci de persoane, a fost extrenat ieri din spital. Nelu Lupu a fost internat pe data de 5 martie la Spitalul „Dimitrie Gerota”, iar pe toată durata internării, bărbatul a trecut prin momente grele cu privire la starea sa de sănatate care s-a agravat de la o zi la alta. La o lună de la internarea sa, bărbatul a fost externat și a oferit primele declarații.

Bărbatul a mințit în legătură cu o călătorie făcută în Israel

Pe data de 11 martie, procurorii au deschis dosar penal pe numele fostului director al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, după ce acesta a îmbolnăvit zeci de cadre medicale, prieteni și membrii ai familiei.

Totul a pornit de la o minciună cu privire la plecarea sa în străinătate. Acesta a ascuns autorităților că a plecat în Israel, de unde s-a întors pe data de 26 februarie. Pe data de 3 martie, fostul ofițer MAI a început să se simtă rău, motiv pentru care s-a prezentat la Spitalul Gerota. Întrebat dacă a părăsit țara în ultimele două luni, acesta a declarat pe proprie răspundere că nu, deși mințea. Ulterior bărbatul s-a întors la muncă intrând în contact cu mai multi colegi de ai săi și oferind mărțișoare colegelor.

O zi mai târziu, bărbatul de 60 de ani s-a simțit din nou rău, așa că a fost internat la același spital. Pe data de 9 martie s-a confirmat că are coronavirus, acest lucru având urmări foarte grave. În scurt timp Spitalul Gerota a devenit focar de infecție, mai multe cadre medicale infectându-se cu COVID-19, printre care și managerul unitații. Spitalul a intrat in carantină imediat după diagnosticarea bărbatului, fiind supus mai multor procese de dezinfectare și igienizare. În prezent, spitalul Gerota a ieșit din carantină, dar nu primește pacienți încă.

Primele declarații după externare

Nelu Lupu a declarat pentru un post de televiziune că stare lui de sănătate este mai bună, dar cu toate acestea, el depinde de un aparat. Acesta a mai spus că nu vrea să ofere prea multe informații presei, dorind să discute mai înainte cu anchetatorii și procurorii: „Eu încă am acasă oxigenoterapie, am conectat la mine oxigenul. Este această problemă cu respiraţia şi cu plămânii. E mai bine, sigur!

Fiind întrebat de cum se simte știind că a infectat atâtea persoane, acesta a refuzat să dea declarații: “Vreau ca primii cu care să discut şi să clarific aspectele să fie anchetatorii din dosar, fără nicio supărare„, a spus acesta.

Nelu Lupu a fost externat în urmă cu 2 zile, iar protocolul externării preusupune izolarea lui la domiciliu pentru încă 14 zile, cel puțin. Soția sa a dat dovadă de aceeași discreție vizavi de infirmațiile oferite. Deși a fost mințită, înșelată și infectată, femeia povestește momentele grele prin care a trecut și cere empatie din partea oamenilor.

Nu-i doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi. Nici celui mai mare duşman nu-i doresc să treacă prin ce am trecut şi prin ce trecem noi. Dacă puteţi să empatizaţi e bine, dacă nu…”.

Din fericire, în urma infectării de la soțul său, femeia a fost declarată vindecată, nedezvoltând complicații precum soțul său.

PlaySport
Cu ea a înlocuit-o Pescobar pe Larisa! Cum arată noua „mână dreaptă” a lui Paul Nicolau: E de o frumusețe răpitoare
Ego.ro
INCREDIBIL cum arăta Roxana Ionescu acum 20 de ani, când poza fără haine! Imaginile XXX au scăpat pe net
Digi24
Un bărbat este obligat de instanță să-și plătească soția pentru toată munca depusă în casă, în cei 26 de ani de căsnicie
Cancan.ro
Ce bilețel a primit o șoferiță din România, pe parbrizul mașinii: 'Ești frumoasă, dar..'
GSP.ro
Fosta iubită celebră a lui Stelea, detalii neștiute: „El era căsătorit atunci. Îl am și acum în suflet”
Stirile PROTV
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Romania TV
ULTIMA ORĂ! A murit Adina Cezar! Este vestea extrem de tristă a începutului de săptămână!
Capital.ro
Lovitură pentru cei care vor să cumpere mașini SECOND-HAND. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise
EVZ.ro
Mister pentru pensionari. Cum se fac calculele și cu cât le cresc veniturile
Adevarul
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
BZI.ro
Pescobar a înlocuit-o pe Larisa cu… Larisa! Ea este noua şefă de la Taverna Racilor!
Spynews.ro
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Libertatea.ro
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Sport.ro
FOTO "Nu găsesc bikini potriviți pentru mine". Cum arată sportiva care a fost desemnată "cea mai sexy voleibalistă"
Impact.ro
Otilia Cazimir și George Topîrceanu, o iubire ca-n fime. Moartea i-a despărțit prea devreme: ”Prea mi-e dor de el”
Parteneri
Prima reacția a tatălui micuțului de 2 ani dat dispărut. Radu Ayan era desculț și ud, ghemuit lângă un copac
Redactia.ro
FOTO Cum arată "Popeye", la 3 ani după ce a recunoscut că și-a injectat ulei de motor pentru a avea bicepși uriași
Digisport.ro
Ce spune tatăl lui Jador despre nunta fiului său: „Trebuia să…”
Click.ro
Un bărbat din Mureș a fost prins de polițiști în timp ce îşi viola fiica
Digi24
Putin amenință Occidentul că un conflict Rusia-NATO ar fi la doar un pas de al treilea război mondial
Digi24
Vremuri tulburi pentru aceste zodii. Urmează decizii radicale
EVZ.ro
Român, condamnat la cinci ani de închisoare, după ce și-a obligat fratele mai mic să fure, încă de când acesta avea 12 ani. Băiatul primea liber numai în zilele de marți
Spynews
Carmen Grebenișan a făcut anunțul la doi ani de la nuntă: „Tot timpul m-am gândit să fac asta!“
BZI.ro
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest lucru
Capital.ro
Cea mai puternică rugăciune către Iisus Hristos. Cuvintele pe care toți credincioșii trebuie să le rostească la începutul Postului Paștelui
Antena 3
Pescobar este din nou tătic! Paul Nicolau este în culmea fericirii!
BZI.ro
Lourdes Leon, aproape dezbrăcată la un eveniment. Imagini incendiare cu fiica Madonnei
TV Mania
Crește TVA! ANUNȚUL ministrului Finanțelor
Mediaflux
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Spynews.ro
„Escrocheria de aur” face ravagii printre șoferi. Cu ce îi ademenesc tâlharii pe șosea
Realitatea.net
Chefi la cuțite, 18 martie 2024. Cine a câștigat prima amuletă din acest sezon. Chef Vlad Pădurescu a dat verdictul
Antena 1
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Shtiu.ro