Primele 3 lucruri pe care le faci primăvara cu plantele din ghiveci. Atenție la vremea de afară
A mai rămas puțin timp până când primăvara ne va bate la ușă, motiv pentru care trebuie să fim atenți cum îngrijim plantele în ghivece. Grădinarii cu experiență oferă câteva trucuri esențiale pentru cei care adoră florile de apartament.
Cum îngrijești plantele în ghivece pe timp de primăvară
Îți poți da seama de faptul că rădăcinile plantelor au crescut prea mult atunci când ies prin orificiile ghiveciului în care stă floarea. În cele mai multe cazuri e indicat să schimbăm ghiveciul odată la 12 luni, e suficient timp pentru rădăcini să se dezvolte și să consume substanțele din pământul de flori.
Unele plante precum cardamonul au nevoie să fie transplantate chiar și de 2 ori pe an, pentru că au o dezvoltare rapidă. E bine să ne informăm înainte, căci sunt plante care suportă greu transplantările, cum sunt curmalii sau palmierii.
Un alt exemplu este Hoya, una dintre plantele care nu suportă să îi fie deranjate rădăcinile. Dacă transplantarea nu se face cum trebuie, planta nu mai înflorește în perioada următoare. Un proces similar se întâmplă în grădină și cu bujorii.
Acestea sunt însă excepțiile, pentru că în mod normal atunci când transplantăm trebuie să îndepărtăm cu grijă și pământul de pe rădăcini.
Citește și Plantele de interior care aduc dragostea în viața ta. Norocul se va schimba rapid
Cum trebuie fertilizate plantele în ghivece
Se întâmplă des ca atunci când rădăcinile au crescut prea mult să se învârtă în jurul ghiveciului și să formeze un fel de plasă. Dacă nu e o plantă cu rădăcină sensibilă, trebuie să stricăm această formă rotundă a rădăcinilor și să le lăsăm să își reia creșterea normală.
În ceea ce privește fertilizarea, experții recomandă să fie începută la 2-3 săptămâni după ce au fost tăiate tulpinile sau rădăcinile.
Dacă am schimbat și pământul, substratul, și acesta este deja îmbogățit cu substanțele necesare plantei, putem începe să fertilizăm chiar și după o lună sau 6 săptămâni.
Specialiștii de la Îngrijirea Florilor explică faptul că între timp planta se hrănește cu substanțele pe care le găsește în noul pământ.