Primarul Sucevei, despre efectele miraculoase ale moaștelor Sf. Ioan cel Nou asupra pacienților infectați cu Covid-19: „Avem statistici”

de: Rosu Ioana
24 01. 2022

Primarul Sucevei a transmis, recent, un mesaj de mulțumire către Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, având în vedere rezultatele benefice ale inițiativei sale, cu privire la procesiunile organizate în curtea spitalelor cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Astfel, Ion Lungu a promis pe această cale că, în funcție de evoluția pandemiei, acesta ar putea apela din nou la această metodă creștină care a salvat mulți pacienți cu Covid-19. Pentru a da asigurări cu privire la veridicitatea afirmațiilor sale, primarul susține că are mărturii ale celor vindecați.

Efectele moaștelor Sfântului Ioan cel Nou asupra bolnavilor de Covid-19

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat sâmbătă, 22 ianuarie, la şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, acolo unde a adresat cuvinte de mulțumire pentru procesiunile organizate în curtea spitalelor din județ cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

Potrivit oficialului, impactul acestor acțiuni de natură religioasă a fost unul puternic și benefic, astfel că mulți pacienți s-au vindecat de Covid-19 sau au trecut prin boală mai ușor. Tototdată, în acest val cinci al pandemiei, susține primarul, numărul infectărilor este redus, astfel că, acest lucru s-ar datora și prcesiunilor organizate anterior.

În urma mesajului de mulțumire în fața Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, pe site-ul instituției bisericești, a apărut comunicatul de presă care conține declarațiile primarului din timpul ședinței Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei. Potrivit acestuia, cele mai puternice dovezi privind efectele moaștelor plimbate prin curtea spitalelor sunt mărturiile oamenilor care s-au vindecat.

„Avem statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătăţit ca urmare a trecerii cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor sau prin apropiere. Nu ştim cum vor evolua lucrurile, dar în măsura în care va fi nevoie, vom apela la dumneavoastră, să mai facem un pelerinaj cu Sfântul prin oraş şi prin judeţ”, a transmis primarul Ion Lungu.

Reacția IPS Calinic după ce a fost acuzat că a scumpit lumânările

În urmă cu câteva săptămâni, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a primit acuzații privind scumpurea lumânărilor de la 1 leu la 1,5 lei, având în vedere că în București, aceeași lumânare costă 50 de bani. În replică, Înalpreasfințitul Calinic a oferit un răspuns empatic către credincioși, cu mențiunea că va lua toate măsurile privind ieftinirea lumânărilor și respectarea rânduielilor bisericești.

„Puterea de cumpărare în societatea de astăzi a scăzut într-adevăr foarte mult, salariile şi pensiile a crescut cu 10%, iar preţurile s-au dublat.

Referitor la doleanţa dumneavoastră, vă pot confirma că am făcut deja primele demersuri, urmând să amenajăm, în viitorul apropiat, un nou atelier şi o nouă fabrică de producere a lumânărilor, astfel, vom putea oferi spre vânzare mai multe tipuri de lumânări şi la preţuri accesibile”, a transmis ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.