Prima zăpadă din România în această toamnă. Pluguri pe Transfăgărășan, stratul este de 20 de centimetri VIDEO

de: Corina Oprea
16 10. 2023

Vremea s-a stricat în majoritatea regiunilor din țară, dar în unele zone au lovit și ninsorile abundente. Un val de aer rece a lovit România și a adus zăpezile pe teritoriul țării noastre. Pe Transfăgărașan s-a așternut un strat considerabil, care a atins și 20 de centimetri în unele locuri.

A nins pe Transfăgărășan

Vremea s-a stricat în majoritatea regiunilor din țară și temperaturile au scăzut considerabil. Termometrele au indicat și valori negative pe timpul nopții, mai ales în zonele montane, încurajând așezarea stratului considerabil de zăpadă.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că a fost nevoie de intervenția drumarilor pe Transfăgărășan, unde a nins serios noaptea trecută. Stratul format a fost de aproximativ trei centimetri pe drumul principal dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, iar utilajele și-au făcut treaba.

Din informațiile transmise de autorități, circulația nu a fost afectată. Totuși, turiștii trebuie să se asigure că au mașina echipată potrivit și circulă conform condițiilor meteo din prezent.

„Îi rugăm pe cei care vor să circule în zonă să fie pregătiți să conducă în condiții de iarnă, pentru că vremea va rămâne deosebit de rece și în următoarele zile!”, au transmis drumarii.

Strat de zăpadă de 20 de centimetri

A nins mult mai puternic la Bâlea Lac, unde în continuare au existat fulguieli. Acolo, stratul de zăpadă a atins 20 de cm, conform datelor publicate de Meteo Plus și temperaturile au scăzut extrem de mult.

Vezi și: Vine frigul în România. Cum va fi vremea începând de duminică, temperaturile scad simțitor

Au apărut o mulțime de imagini din zonele afectate. Conform postărilor din mediul online, a nins serios și în nordul țării, în Suceava, la Vatra Dornei și la Corlățeni-Pojorâta. Peisajul era unul de iarnă, la care nimeni nu se aștepta atât de devreme.

A nins serios și pe Transalpina, unde drumarii au intervenit cu lama și cu materiale antiderapante. La fel ca pe Transfăgărășan, DRPD Craiova atrage atenția asupra felului în care oamenii circulă. „Drumarii au acționat noaptea trecută pe DN 67C (Transalpina), cu 2 utilaje de deszăpezire, pentru a asigura un carosabil practicabil în condiții de siguranță.

A fost împrăștiat material antiderapant și s-a intervenit și cu lama, acolo unde a fost cazul.

Rugăm participanți la trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru iarnă dacă doresc să parcurgă drumuri unde temperaturile sunt scăzute sau unde sunt precipitații sub forma de ninsoare”, spun specialiștii.

Cod galben de vânt

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenţionare de Cod galben de vânt puternic pentru patru judeţe din Moldova, valabilă până la ora 17:00.

Județele vizate sunt: Botoșani, Galaţi, Vaslui şi Iaşi, unde se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55-60 km/h. Temperaturile scad considerabil, mai ales pe timpul nopții; atunci, însă, vântul se mai domolește.

Află și: Vremea se schimbă radical de săptămâna viitoare. Elena Mateescu, director ANM, anunț despre lapoviță și ninsoare

Astăzi, zona montană din Prahova este sub avertizare cod galben pentru vânt puternic, în timp ce restul județului este sub o informare meteorologică pentru răcire semnificativă și ploi. La munte, duminică, 22 octombrie, se anunță o nouă răcire a vremii și se așteaptă precipitații sub formă de ploi, lapoviță și ninsori.