Prima frână pentru pensii speciale nesimțite: ce-a decis CCR
Subiectul pensiilor speciale în România e un subiect aparte. O decizie CCR a venit însă să mai clarifice puțin lucrurile.
Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că prevederile legii privind codul administrativ al României sunt neconforme cu legea fundamentală. Una dintre cele mai controversate prevederi anticipa pensii speciale pentru primari.
Cererea de neconstituționalitate a fost formulată de 44 de deputați din PNL, USR și PMP, precum și de șase deputați neafiliați. Aceștia au subliniat că pensiile speciale pentru aleşii locali încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
O obiecție similară a fost depusă și de președintele Klaus Iohannis pe 31 iulie. Şeful statului susţine că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită. El a invocat că legea încalcă principiul bicameralismului.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în luna iulie proiectul Codului administrativ, cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” şi 15 abţineri.
Ce prevede proiectul pentru pensii speciale
Legea prevede ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate.
Mai mult, codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.
O altă modificare le permite aleşilor locali să aibă calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.
De asemenea, potrivit propunerii, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,4% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Totodată, pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public.
Potrivit proiectului, pensiile speciale se vor actualiza ori de câte ori salariul de bază minim brut se majorează.
PSD susţine că proiectul este dorinţa coaliţiei de a eficientiza administraţia.
Comisia specială care a elaborat Codul administrativ este condusă de către Marcel Ciolacu, deputat PSD. Acesta a dat, la începutul lunii iunie, raport favorabil asupra tuturor modificărilor aduse.
Membrii PSD, PNL, ALDE şi UDMR au votat în favoarea modificărilor, în timp ce USR s-a abţinut de la vot.