Prima femeie avocat din România şi lupta de ani de zile pentru intrarea în barou. Ella Negruzzi, de la asistentă pe front la militantă feministă

de: Bișinicu Andreea
27 04. 2023

Ella Negruzzi a fost prima femeie avocat din istoria României. Fiica lui Leon C. Negruzzi, celebru scriitor și politician originar din Iași, nu a avut o viață ușoară. Tânăra a luptat ani de zile cu statul român, reușind să învingă mentalitățile învechite și prejudecățile bărbaților, într-o lume în care urmașele Evei erau discriminate, neavând permisiune de a participa activ la viața publică.

Cine a fost Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România

Ella Negruzzi se naște în anul 1876, fiind fiica celebrului politician și scriitor Leon C Negruzzi. Încă de la o vârstă fragedă, fetița cu ochii mari și negri este atrasă de învăţătură, urmând cursurile primare la Externatul Secundar de Fete din Iași.

La vârsta la care micuța întocmește primul buletin, tragedia se așterne în familia viitoarei mari avocate. Ella rămâne orfană de tată și este luată sub aripa protectoare a unchiului ei, Iacob Negruzzi, profesor de drept la Universitatea din Iaşi şi preşedinte al Academiei Române, membru fondator al Societăţii „Junimea”.

Ella Negruzzi devine o tânără educată, manierată, cultă și responsabilă. Ghidată de preaiubitul ei unchi, adolescenta se înscrie la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Iași, după ce ideea de a deveni prima femeie avocat de la noi din țară îi surâde din plin.

În 1914, la vârsta de 38 de ani, Ella Negruzzi va absolvi studiile superioare, pregătindu-se să intre la barou. Într-o lume guvernată exclusiv de bărbați, în care urmașele Evei aveau statut domestic, fiind discriminate privind participarea activă la viața publică, Ella Negruzzi nu se lasă bătută.

Se luptă feroce cu sistemul închistat, încercând să se înscrie la baroul de avocați, doar pentru a primi același refuz, ani la rând, pe motivul că nu ar avea drept de vot.

Te-ar putea interesa și Prima Miss România, poveste de viaţă cutremurătoare. Tita Cristescu, una dintre cele mai frumoase femei din ţară, otrăvită la doar 27 de ani

Militantă pentru drepturile femeilor, avocat de succes, politician serios, soră de Cruce Roșie

În perioada 1914 – 1918, Ella Negruzzi activează ca soră de Cruce Roșie, având grijă de soldații români răniți pe frontul Primului Război Mondial.

Trec șase ani grei, apăsători, de procese, în care nepoata lui Iacob Negruzzi își apără interesele și dreptul de a activa în profesia pentru care a studiat atât de mult timp. Într-un final, Ella Negruzzi devine prima femeie avocat din România, activând în Baroul Covurlui – Galaţi şi din 1919, în Baroul Bucureşti.

În paralel, celebra avocată, feministă convinsă, activează ca militantă pentru drepturile femeilor. Fondează și devine președintele asociaţiei „Emanciparea femeii”.

„Femeile muncesc, femeile plătesc impozite şi este nedrept ca într-o ţară democratică, unde toţi cetăţenii iau parte la alegerea guvernului, femeile să nu exercite acest drept.”, ar fi declarat Ella Negruzzi pe vremuri, conform Adevărul.

Ani mai târziu devine membru al Partidului Național Țărănist, iar în 1936, Ella Negruzzi inițiază Frontul Feminin, organizaţie prin care convinge femeile să se implice activ în viaţa socială şi politică a României.

Ella Negruzzi, prima femeie avocat a țării noastre, se stinge din viață la București, în 1948, marcând o pagină importantă din istoria României.

Citește și Actriţa din România care a cucerit iremediabil un împărat. Cum a ajuns Agatha Bârsescu să joace pe cele mai mari scene de teatru ale lumii