Prima Casă & credit ipotecar: prețuri tot mai mari. Cu cât s-au scumpit locuințele
Românii interesați de accesarea unui credit – fie prin prin programul guvernamental Prima Casă, fie prin împrumut ipotecar – constată o creștere constantă a prețului apartamentelor și locuințelor în general.
Biroul de statistică european, Eurostat, arată că prețurile locuințelor au crescut cu 5,3% numai în ultimele trei luni din 2018 față de aceeași perioadă din 2017.
Avansul a fost de 0,8% dacă vom compara situația din octombrie – decembrie 2018 cu trimestrul al III-lea din același an, adică intervalul iulie – septembrie.
Incertitudinea este amplificată în cazul românilor de disputa Guvern – bănci referitoare la modul în care vor fi calculate dobânzile pentru credite începând de luna viitoare.
Din 2 mai, potrivit Cabinetului Dăncilă și Băncii Naționale, va fi introdus un nou sistem de calcul care va înlocui ROBOR la definirea costurilor pe care trebuie să le achite persoanele care s-au împrumutat.
Prețul pentru o casă / un apartament, în creștere și în Europa
Se constată o creștere a prețurilor pentru locuințe și în restul țărilor europene.
Eurostat arată că scumpirea în trimestul IV din 2018 a fost de peste 4 procente atât în Uniunea Europeană cât și în restul țărilor membre UE (față de același interval din 2017).
Față de trimestrul III din 2018, scumpirea a fost de 0,7% în zona euro și de 0,6% în Uniunea Europeană.
Care sunt prețurile cu cele mai mari scumpiri
Dintre țările Uniunii Europene, cel mai puternic avans al prețurilor pentru locuințe s-a înregistrat în Slovenia, cu o majorare ce trece ușor de 18% în trimestrul IV din 2018 (comparativ cu trimestrul IV din 2017).
Pentru aceeași perioadă, scumpirile au fost de 11,8% în Letonia și de aproape 10% în Cehia.
În schimb, în Italia se poate vedea o scădere timidă, de 0,6%.
Dacă am compara prețurile din trimestrul IV 2018 cu cele din trimestrul III al aceluiași an, scumpirile au fost următoarele: Slovenia rămâne în fruntea listei majorărilor, cu 6,5%; urmează Letonia, o creștere a prețurilor de 4,3% și Malta cu un avans de 3,8%.
În același interval, se pot observa mici scăderi de prețuri în Danemarca (-1,7%), Belgia (-0,5%), Marea Britanie (-0,4%), Suedia (-0,2%), Italia (-0,2%) și Franța (-0,2%).