Previziunile pe care le-a făcut Baba Vanga pentru 2023. Se anunță vremuri grele

Previziunile pe care le-a făcut Baba Vanga pentru 2023. Se anunță vremuri grele
Se anunță vremuri grele pentru omenire

Oamenii sunt, în general, curioși cu privire la viitor. Mai ales într-un moment ca acesta, pe care-l trăim azi. Când viitorul cu incertitudini planează asupra lumii, toată lumea vrea să știe ce se va întâmpla în continuare. Previziunile pe care le-a făcut Baba Vanga pentru 2023 anunță vremuri grele. Așa că, hai să vedem despre ce este vorba și cum vom putea face față unor astfel de situații.

Care sunt previziunile pe care le-a făcut Baba Vanga pentru 2023

Baba Vanga, de origine bulgară, este extrem de cunoscută pentru profețiile sale. Totul în viața sa părea normal pentru acea vreme. Asta până când o furtună puternică a lovit-o și a aruncat-o în aer când avea 12 ani.

Ea s-a pierdut în tot haosul și și-a pierdut în mod misterios capacitatea de a vedea până când părinții ei au găsit-o câteva zile mai târziu. Baba Vanga a spus că a avut prima ei viziune de predicție a viitorului în zilele în care a fost dispărută.

Mai târziu a susținut că vederea i-a fost înlocuită cu o capacitate de clarviziune pentru a prevedea viitorul. Mistica a murit în 1996, la vârsta de 85 de ani.

Dar nu înainte de a face presupuse predicții până în anul 5079, când credea că se va sfârși lumea. Profețiile din fiecare an sunt dezvăluite înainte de începutul lunii ianuarie. Cu toate astea, există întotdeauna îndoieli cu privire la care dintre ele au fost făcute de ea însăși, deoarece nu au fost niciodată scrise.

Profețiile Babei Vanga pentru 2023 spun că o pandemie teribilă va continua să umble prin lume, care va lua milioane de vieți. Potrivit profeției, până anul viitor, populația planetei se va reduce drastic. Mai ales persoanele în vârstă.

Se anunță vremuri grele pentru omenire

Baba Vanga a mai făcut o predicție potrivit căreia anul viitor dezastrele naturale și catastrofele naturale vor zgudui lumea. Ea a spus că în 2022 se va descoperi un virus în Siberia, despre care omenirea va afla în 2023. Milioane de oameni vor muri, a spus ea.

Vezi și: Singurul om care poate „salva Ucraina de la dezastru”, conform previziunilor Babei Vanga descoperite de ruși. Nu se referă la Zelenski

1. O țară mare va desfășura activități de cercetare și testare a armelor biologice asupra oamenilor

Celebra ghicitoare Baba Vanga susține că, în 2023, medicii vor efectua o serie de experimente pe oameni care vor duce la moartea a sute de mii de oameni. Oamenii vor fi injectați cu viruși care vor provoca boli precum holera și ciuma bubonică.

2. În 2023, va avea loc o furtună solară, un „tsunami solar”, așa cum lumea nu a mai văzut până acum!

Această furtună va afecta grav „scutul magnetic al planetei” și va distruge sateliții de comunicații, cu efecte devastatoare asupra oamenilor.

3. Planeta Pământ va trece în cea de-a cincea dimensiune – extratereștrii vor ataca Pământul

În timpul invaziei extratereștrilor, timp de trei zile și trei nopți nu se va mai folosi curentul electric, va fi întuneric total, nu se va mai vedea nici Luna și nici stelele, iar în urma acestor evenimente, din toți oamenii de pe Pământ, doar zece mii vor fi salvați.

4. Explozia unei centrale nucleare

O defecțiune neașteptată a unei centrale nucleare va provoca o explozie masivă. Nori toxici vor pluti deasupra unor părți din Asia, în special China, provocând o creștere alarmantă a problemelor de sănătate la nivel mondial.

5. Reproducerea umană va deveni un proces artificial, realizat doar în laboratoare cu ajutorul unui uter artificial

Până în 2023, oamenii se vor naște în mod artificial, doar în laboratoare, și doar conducătorii vor decide ce fel de oameni se vor naște, ce caractere, ce culoare a pielii să aibă etc. Va fi un proces complet controlat, iar nașterile naturale vor fi interzise.

Baba a prezis, de asemenea, că orbita Pământului se va schimba. Nimeni nu știe cu adevărat ce înseamnă acest lucru, în 2023, așa că este ceva de așteptat dacă vom supraviețui anului 2022.

Vezi și: Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România

Care sunt cele mai faimoase predicții ale Babei Vanga?

Mulți dintre adepții acesteia cred că ea a prezis 9/11, Brexit, alegerea lui Barack Obama, tsunami-ul din 2004 și alte câteva evenimente majore. În 1989, mistica a spus: „Frații americani vor cădea după ce vor fi atacați de păsările de oțel… și va curge sânge nevinovat”.

Unii văd în această afirmație o predicție a atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Este momentul în care două avioane au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York.

Baba Vanga a susținut că știa că Europa „va înceta să mai existe” până în 2017. În mod evident, Europa este încă în picioare. Dar, unii cred că clarvăzătoarea vorbea despre Brexit, pe care Marea Britanie l-a votat în 2016.

Baba Vanga a fost de o precizie stranie când a spus că cel de-al 44-lea președinte al SUA va fi de culoare. Era vorba de Barack Obama. Tot ea a mai spus că acesta va fi ultimul președinte al țării.

În 1980, Baba Vanga a spus că orașul rusesc Kursk va fi „acoperit de apă și întreaga lume va plânge după el”. Conform acesteia, evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în august 1999. Deși orașul există încă, a avut loc un dezastru îngrozitor în august 2000, când un submarin Kursk s-a scufundat și 118 militari au murit.