Prețuri Bulgaria 2023. Cât costă o umbrelă de plajă în Burgas vs. Sunny Beach

de: Ioana Bucur
09 05. 2023

Prețuri Bulgaria 2023. S-a dat startul pregătirilor pentru sezonul concediilor. Așa cum s-a întâmplat și în ultimii ani, foarte mulți români vor alege ca destinație de vacanță litoralul bulgăresc al Mării Negre. Află, din rândurile de mai jos, cât costă o umbrelă de plajă în Burgas și care sunt prețurile cerute în Sunny Beach.

Prețuri Bulgaria 2023

Românii dornici de momente de relaxare la malul mării au început deja pregătirile pentru vacanță. Alegerea multora rămâne și în acest an Bulgaria, oamenii fiind mulțumiți de calitatea serviciilor oferite și de prețurile mult mai mici decât în stațiunile de pe litoralul țării noastre.

Înainte de a face bugetul pentru concediu, viitorii turiști vor să afle cât mai multe despre prețuri Bulgaria 2023, de la valoarea unei nopți de cazare până la micile cheltuieli de pe plajă.

În această vară, pentru o umbrelă de plajă în Burgas vom scoate din buzunar 1,2 leva, în timp ce în Sunny Beach, costă de aproape nouă ori mai mult, adică în jur de 10 leva.

La Varna, una dintre stațiunile preferate de turiștii din România, prețurile rămân la nivelul celor din anul 2022: un șezlong costă 5 leva, o umbrelă, tot 5 leva. Costurile sunt un pic mai mari în stațiunea Sf. Constantin și Elena, fiind cuprinse între opt și 10 leva.

„Anul acesta menținem prețurile, nu va fi nicio creștere. (…) Primele chartere cu turiști din străinătate ajung în stațiune mai devreme, așa că trebuie să fim pregătiți pentru sosirea lor”, a explicat Andrei Vasilev, reprezentant al concesionarului pe plaja din Varna și stațiunea Sf. Constantin și Elena, potrivit segabg.com.

Te-ar putea interesa și: Ce a pățit o femeie care s-a întors cu mașina din Bulgaria după vacanța de 1 mai: „E un abuz”

Tarifele din cele mai cunoscute stațiune

Tarifele rămân la nivelul celor de anul trecut și în Albena. Pentru o umbrelă și două șezlonguri, un cuplu va plăti 21 de leva. Prețurile pentru umbrele de plajă și șezlonguri în Varna vor fi aceleași ca anul trecut – 5 leva pentru un șezlong și 5 leva pentru o umbrelă. Prețurile în stațiunea Sf. Constantin și Elena vor fi cuprinse între 8 și 10 leva.

„Anul acesta, plaja din Albena rămâne la prețurile de anul trecut, adică o umbrelă cu două șezlonguri va costa 21 de leva. Toți turiștii cazați în hotelurile noastre se vor bucura de umbrele și șezlonguri incluse în pachetul achiziționat, de la al treilea rând până la promenada de pe plajă”, a explicat Velina Giumova, senior sales manager la stațiunea Albena.

Te-ar putea interesa și: Alessandra Stoicescu, apariţie de vis la plajă. Vedeta de la Antena 1 arată excepţional la 47 de ani. Care este secretul