Presa internațională, despre verdictul favorabil primit de Halep: ce au scris BBC și L’Equipe
Victorie uriașă pentru Simona Halep! TAS i-a redus suspendarea la 9 luni, așa că tenismena poate reveni acum pe teren. Vestea că românca se întoarce în tenis a ajuns și-n presa internațională. Ce au scris publicațiile BBC și L’Equipe?
Ce spune presa internațională despre verdictul favorabil primit de Halep de la TAS
Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a câștigat la TAS și i-a fost ridicată suspendarea de 4 ani din tenis. Tenismena își pregătește revenirea pe teren, dar va trebui să ia wild-carduri, pentru a participa la turnee.
La scurt timp de la aflarea verdictului, presa internațională a reacționat imediat. L’Equipe, unul dintre cele mai mari site-uri din Franța, a publicat știrea cu sportiva pe prima pagină.
Reacția L’Equipe
„Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a redus suspendarea Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni. Românca, fost număr 1 mondial, a câștigat apelul și va putea reveni pe teren cu efect imediat.
După o audiere de trei zile, în februarie, TAS a decis că testul pozitiv al fostului număr 1 mondial a fost rezultatul unui «supliment contaminat» și că anomaliile din pașaportul său biologic pot fi legate de o «operație chirurgicală», potrivit comunicatului de presă al TAS. Halep a fost depistată pozitiv cu Roxadustat după US Open 2022 și a acuzat compania de suplimente alimentare Quantum Nutrition”, a notat L’Equipe.
Vezi și: CTP, reacție violentă după ce Simona Halep a scăpat de suspendare: ‘E mâna escrocului’
Și BBC a scris despre tenismena româncă
Vestea că Simona Halep a triumfat la TAS a ajuns și în Anglia. BBC a făcut un material amplu în care detalia problemele Simonei Halep: „De două ori câștigătoare de Grand Slam, Simona Halep a primit o reducere a suspendării. TAS i-a dat 9 luni”.
Halep, care inițial a fost interzisă până în octombrie 2026, se temea că cariera ei se va termina dacă TAS nu-i va da câștigat de cauză: „Încrederea mea în proces a fost testată de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Abia aștept să mă întorc în turneu.”.
Ce daune ar urma să primescă Simona Halep de la ITIA
Simona Halep a primit verdict favorabil din partea TAS! Fostul lider mondial a susținut în fața judecătorilor că nu s-a dopat cu bună știință și că suplimentele recomandate de echipa lui Patrick Mouratoglou au fost contaminate. A făcut apel la TAS și a primit o reducere la pedeapsă de 9 luni.
„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Abia aștept să mă întorc în circuit.”, a precizat sportiva.
Vezi și: Reacția scurtă a lui Toni Iuruc după verdictul primit de Simona Halep: ‘Am spus acum doi ani’