Preotul Visarion Alexa a fost reținut pentru agresiune sexuală. O femeie l-a reclamat după spovedanie
Este scandal uriaș în Biserica Ortodoxă Română. Unul dintre cei mai iubiți preoți din București, părintele Visarion Alexa, a fost reținut de oamenii legii pentru agresiune sexuală. O enoriașă l-a reclamat după spovedanie. Ce s-a întâmplat, de fapt, și care este reacția BOR. Șocul este foarte mare pentru comunitatea sa. Acuzațiile care i se aduc l-ar putea trimite în spatele gratiilor.
Șoc pentru BOR! Preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală
Părintele Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Cartierul Militari (Sectorul 6), a fost reţinut pentru 24 de ore, după o plângere făcută de o enoriașă. Femeia în vârstă de 37 de ani s-a prezentat la Secția 20 de Poliție, în urmă cu o lună, pentru a mărturisi autorităților că preotul ar fi încercat să o agreseze sexual în timpul spovedaniei. Citește și Calendar ortodox septembrie 2022. Zilele în care nu este bine să speli. Sunt sărbători cu cruce roșie.
Celebrul părinte din Militari a fost reținut pentru 24 de ore
Poliția Capitalei a transmis, sâmbătă, că un preot a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de agresiune sexuală. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre părintele Visarion Alexa, slujitor la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Sfântul Nicolae – Militari. Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a explicat că Arhiepiscopia Bucureștilor va deschide o anchetă.
„Vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă. Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericești în cadrul „Consistoriului bisericesc”, a precizat acesta.
Anchetă demarată de autorități
Concret, o femeie a depus plângere la Secția de Poliție 20 din București, la data de 17 august 2022. Enoriașa le-a dezvăluit polițiștilor că a fost agresată sexual chiar în timpul spovedaniei. Autoritățile au deschis o anchetă, iar vineri, 16 septembrie, preotul Visarion Alexa a fost dus la secție pentru audieri. Ulterior, acesta a fost reținut.
„În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.
Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală.”, a afirmat Poliția Capitalei.
Potrivit Antena 3, preotul Visarion Alexa a mers și în fața unui judecător, urmând a se stabili dacă va fi acceptată cererea de arestare pe numele său. Aceeași sursă citată susține că, în faţa anchetatorilor, părintele ar fi recunoscut acuzaţia de agresiune sexuală.