Preot, surprins în timpul unei predici antivacciniste: „Oamenii se vor umple de solzi și cancere de sânge”
Momente uluitoare au fost surprinse într-o mănăstire din Neamț, în timpul unei predici antivacciniste susținute de starețul locașului sfânt. Potrivit imaginilor care au devenit virale, acesta încearcă să-i convingă pe credincioși vizavi de efectele secundare halucinante pe care serul le-ar produce, inclusiv acela de a crește solzi pe piele.
Oamenii care și-au făcut vaccinul vor fi nefericiți
Deși este greu de crezut, teoriile antivacciniste se predică în bisericile din România, cel mai recent exemplu fiind cel de la o mănăstire din Neamț, unde starețul a fost surprins cum le explica enoriașilor efectele înspăimântătoare pe care vaccinul le are asupra organismului uman.
„Este orice, vaccin nu este. Toți cei care și-au făcut vaccinul să se aștepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficiență renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie.
Oamenii care au fost vaccinați, în combinație cu noua necunoscută – epidemia – nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogați.
Va fi cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ. Oamenii care sunt astăzi fericiți că și-au făcut vaccinul, mâine vor fi foarte nefericiți, pentru că nici măcar nu vor avea timp să se pocăiască pentru ceea ce au făcut împotriva lui Dumnezeu”, și-a început predica starețul.
“Oamenii vor muri după vaccinare”
Potrivit celor spuse de preot, oamenilor le vor crește solzi pe piele și vor deveni victimele celei mai grave epidemii apărute pe pământ. Acesta a explicat, de asemenea, că în urma vaccinării vor apărea multe cancere de sânge, iar sistemul imunitar va fi extrem de slăbit.
„Dacă mintea nu va mai funcționa la capacitatea normală, ai atentat la Dumnezeu.
După vaccinare, după o perioadă mică de timp și în combinație cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești.Nu va exista nici o explicație cu privire la originea acestei noi boli, mortale, care va afecta și sistemul imunitar. Nu există un nume pentru această boală.
Oamenii se vor umple de solzi și cancere de sânge, care vor fi transmise către întregul corp uman. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid, va fi înfricoșătoare această boală.
Sfinții Părinți ne profețesc. Copiii mei, oamenii își vor pierde libertatea de gândire, vor fi inactivi. Lucrarea celui rău va rezista. Oamenii vor muri după vaccinare”, a spus starețul în timpul unei sujbe.
Urmărește filmarea înregistrată de un credincios: