Predicția clară a lui Bill Gates. Miliardarul a explicat ce urmează peste tot în lume
Bill Gates a stârnit rumori în urma ultimelor sale declarații publice. Controversatul miliardar este de părere că oamenii vor ajunge să stabilească tot mai multe întâlniri în metavers, universul paralel 3D despre care vorbesc oamenii de știință. Ce preziceri incredibile a mai făcut afaceristul.
Bill Gates a explicat ce ar putea păți oamenii în următorii 2 sau 3 ani
Punerea la punct a lucrărilor, întâlnirile și desfășurarea întregului univers în metavers s-ar putea întâmpla mult mai devreme decât ne așteptam, susține antreprenorul Bill Gates. Cofondatorul Microsoft prezice că majoritatea lucrătorilor își vor organiza întâlnirile virtuale în metaverse în următorii 2 – 3 ani.
Recent, Bill Gates a distribuit un mesaj controversat pe site-ul său personal, postare prin intermediul căreia și-a împărtășit gândurile, făcând o retrospectivă a anului ce se va termina în 2 săptămâni.
„Eu prezic faptul că majoritatea întâlnirilor virtuale se vor muta de la grilele de imagini ale camerei 2D, pe care le numesc „modelul Hollywood Squares”, deși știu că probabil că mă întâlnește – la metavers, un spațiu 3D cu avatare digitale”, a declarat miliardarul Bill Gates.
Afaceristul este de părere că adoptarea întâlnirilor metaverse ar fi lentă, deoarece mulți oameni nu au instrumentele necesare pentru a se cufunda pe deplin în experiență, precum ochelarii de realitate virtuală.
Cu toate acestea, cofondatorul companiei Microsoft și-a exprimat optimismul față de progresele realizate cu avatare tridimensionale și sunet spațial, menite să ajute utilizatorii să se simtă mai conectați virtual.
„Mai este ceva muncă de făcut, dar ne apropiem de un prag în care tehnologia începe să reproducă cu adevărat experiența de a fi împreună la birou.”, a completat Bill Gates.
Ce este metaversul și cum influențează interacțiunile interumane
Metaversul este un tărâm digital ce combină tehnologii precum realitatea virtuală, realitatea augmentată și videoclipuri în care utilizatorii „trăiesc” într-un univers virtual.
Printre susținătorii metaversului se numără inclusiv CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg. Aceștia cred că metaversul ar putea înlocui internetul modern, fiind extrem de încrezători în posibilitățile pe care tehnologia le are de oferit omenirii.
Mark Zuckerberg prezice faptul că acele componente-cheie ale metaversului vor deveni mainstream în următorii 5 – 10 ani. La începutul acestui an, Meta, cunoscută anterior ca Facebook, a introdus Horizon Workrooms, o aplicație în care oamenii se pot reuni în sălile de lucru virtuale.
Mai multe companii au făcut pasul pentru a-și revendica pachetul. Microsoft-ul lui Bill Gates folosește holograme și creează aplicații de realitate mixtă și extinsă și deține, de asemenea, Minecraft, un joc pentru copii care s-a transformat în propriul univers virtual.