Prăpăd într-o parcare din Constanța. Un șofer beat a avariat mai multe mașini, iar apoi a fugit de la locul faptei

de: Rosu Ioana
17 12. 2020

Alcoolul la volan omoară vieți, iar în cel mai „fericit” caz, distruge mașini. Acesta este cazcul unui bărbat din Constanța care a produs un accident miercuri seară. Evenimentul nefericit s-a produs pe marginea străzii Soveja, acolo unde mai multe mașini erau parcate regulamentar.

Ce au descoperit polițiștii

Seară neagră pentru proprietarii a șapte autoturisme care au fost păgubiți de un șofer beat. În încercarea de a-și parca mașina, șoferul aflat în stare de ebrietate a avariat grav șapte autoturisme, iar ulterior a plecat de la fața locului, părăsindu-și inclusiv propriul autoturism.

Potrivit primelor informații oferite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, toate maşinile avariate erau parcate regulamentar, pe locurile oferite de administraţia locală.

“Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Soveja din municipiul Constanţa. La faţa locului, din primele verificări, s-a constatat faptul că un conducător auto a acroşat şapte autoturisme parcate regulamentar, ulterior părăsind locul faptei”, a transmis IPJ.

Autorul faptei a fost identificat de polițiști după aproximativ 20 de minute, reieşind că este vorba de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, care consumase băuturi alcoolice la volan sau înainte să se urce la volan.

În urma testului. Șoferul iresponsabil a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii anchetează în continuare cazul, fiind întocmit în prezent un dosar de cercetare penală, potrivit stirileprotv.ro.

Victimă omorâtă, părăsită de autorul accidentului

Un accident extrem de grav a avut loc, ieri, în Iași, acolo unde un bărbat a provocat un accident mortal, iar ulterior a părăsit persoana decedată într-un șanț și a părăsit locul faptei. Bărbatul, originar din Vaslui, a lovit victima, în timp ce aceasta traversa printr-un loc nepermis.

După ce a realizat că femeia este moartă, șoferul vinovat a aruncat victima într-un șanț și a fugit.
Mai multe persoane au anunțat poliția despre tragicul eveniment, moment în care oamenii legii au început cercetările.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit de oamenii legii după mai multe căutări. Acesta ajunsese cu mașina pe un câmp, iar ulterior îi scosese numărul de înmatriculare pentru a nu fi identificat.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. De asemenea, permisul de conducere era valid, detalii care îi fac pe polițiști să creadă că șoferul s-a speriat de fapa comisă și a reacționat prin părăsirea locului.

Reprezentanșii Poliției din Iași au transmis că “Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, iar cercetările continuă”, în timp ce primarul din Leţcani a povestit că femeia omorâtă venise la nişte rude şi pleca acasă, în localitatea Mădârjac, potrivit romaniatv.net.