Povestea incredibilă a unui bărbat care a supraviețuit după ce a fost înghițit de o balenă: ”Am crezut că o să mor!”
Astăzi vă prezentăm povestea incredibilă a unui bărbat care a supraviețuit după ce a fost înghițit de o balenă. Bărbatul, scafandru de meserie, a ieșit în larg la pescuit de homari și nici prin cap nu îi trecea ceea ce avea să pățească. ”Am crezut că o să mor!”.
Poveste incredibilă. Un scafandru american a fost luat în gură de o balenă. ”Am văzut negru…”
Chiar dacă pare o poveste incredibilă, un scafandru american a fost înghițit de o balenă în timp ce pescuia homari. Acest Iona biblic al vremurilor noastre a reușit să scape și a spus întreaga poveste după un an de la incident.
Totul s-a petrecut într-o dimineață obișnuită de pescuit, care a început în jurul orei opt. Totul avea să se transforme într-un eveniment dramatic pentru americanul Michael Packard care se afla în marea de lângă Cape Cod, în Massachusetts. Bărbatul a fost înghițit de o balenă cu cocoașă.
Cum s-a întâmplat totul
Bărbatul făcea scufundări pentru a pescui astfel câțiva homari. În timp ce se afla la 10 metri de fundul mării a simțit că a fost lovit ”de un camion de 100 de tone”.
”Dintr-o dată, am simțit o împunsătură uriașă și următorul lucru pe care mi-l amintesc e că totul devenise complet negru. Am simțit că nu mă pot mișca și cum mușchii din gură ai balenei au început să se încordeze”, a povestit Michael Packard.
Crezuse că a fost înghițit de rechin
La început a crezut că se afla în gura unui mare rechin alb, însă nu simțea niciun dinte să-l rănească și nici nu avea răni evidente.
”Eram complet înăuntru, era complet negru. M-am gândit în sinea mea: Nu am cum să ies de aici. S-a terminat, am murit. Nu mă mai gândeam decât la băieții mei, au 12 și 15 ani ”, a mai mărturisit americanul.
Balena l-a scuipat pe scafandru din gură
Dintr-o dată, balena a început să scuture din cap. Michael Packard și-a dat seama că animalului nu-i făcea plăcere să îl aibă în gură. El a povestit că următorul lucru pe care l-a realizat a fost că a ajuns afară, moment în care colegul său de echipaj l-a tras înapoi în barcă, potrivit The Sun.
Balenele cu cocoașă pot crește până la 15 metri și cântăresc aproximativ 36 de tone, însă în ciuda mărimii gâtul lor nu poate înghiți decât lucruri mult mai mici decât un om.