Povestea dramatică a unei familii din Mariupol. Au fugit de bombe, dar și-au lăsat părinții în Ucraina

De când a început războiul, locuitorii din Ucraina se confruntă zilnic cu situații la limita supraviețuirii. În tot acest timp, sute de mii sau pote chiar milioane de familii au fost destrămate. Femeile au fugit împreună cu copiii din calea bombardamentelor peste granițe, în timp ce bărbații au rămas să apere țara. Drmele acestor familii fac înconjurul lumii și cu fiecare zi ce trece apar tot mai multe povești marcante. Una dintre ele este cea a soților Shvets, Dmytro și Tania, care au fugit din Mariupol, lăsându-și părinții în urmă.

Povestea emoționantă a unei familii din Mariupol. Au fugit de bombardamente, dar și-au lăsat părinții acasă

Tinerii au povestit pentru CNN cum au reușit să supraviețuiască primelor 23 de zile de război ascunzându-se în pivnița casei din Mariupol, împreună cu fiica, în varsta de 7 ani, și parintii lor.

Din păcate, pentru că situația în Mariupol se înrautățea în fiecare zi, aceștia au decis să își lase părinții în urmă și să fugă, spre nord-estul Ucrainei, în orașul Dnipro, într-un adapost temporar.

Tania povestește că bombardamentele rusești au șters orașul Mariupol de pe hartă. Tinerii cred că multe orașe ucrainiene se vor tranaforma în ruine.

„Nu mai există niciun oraş acolo. Nu mai există un oraş Mariupol… nu mai există nicio clădire rezidenţială. Doar 10% dintre oameni au mai rămas acolo. Doar pensionari fără bani sau (cei fără) maşini care nu pot scăpa (şi) oameni care nu pot merge pe jos”, a declarat Tania din adăpostul temporar din Dnipro.

„Dacă ne adunam în grup pentru a găsi apă, pur si simplu trăgeau în noi”

Familia ieșea foarte rar din pivnița casei, doar pentru hrană, apă și lucruri de strictă necesitate, iar o dată a făcut-o pentru a ajuta la îngroparea vecinilor, care au fost uciși în timp ce așteptau să iși cumpere mâncare.

„Nu am făcut baie timp de trei săptămâni, (am) mers la toaletă pe o găleată şi într-o pungă. Problema este că, în oraşul nostru, nu aveam nimic. Nici o conexiune mobilă. Nici o conexiune la internet. Totul era tăiat. Alimentarea cu gaz, alimentarea cu apă. Luminile… Găteam afară, făceam focul. Luam lemne din parcuri. Pentru că nu există o altă opţiune pentru a supravieţui – împărţind mâncarea cu vecinii noştri, cu rudele noastre”, au relatat cei doi soţi.

Reflectând la cele trăite cuplul simte că armata rusă țintea grupurile de civili ce așteptau să iși cumpere mâncare sau medicamente. „Pur şi simplu ne omorau. Dacă ne adunam în grup pentru a găsi apă, pur si simplu trăgeau în noi”, mărturisește Tania.

Tania a început sa țină un jurnal în care încerca să transpună tot ce se petrecea în acele zile în Mariupol, iar în a 11-a zi a războiului a scris: „A început un atac dur. Trăgeau din toate părţile şi de peste tot, a avut loc din nou un bombardament al caselor. Astăzi nu a mai rămas niciun chioşc, chiar şi cele goale sunt deschise şi oamenii scot de acolo tot ce au nevoie: pungi, cutii de carton, vitamine din farmacii… jefuirea a devenit un mod de supravieţuire.”

Cei doi soți încearcă să găsească o explicație de ce ținta rușilor sunt oamenii simpli. Dymtro se întreabă: „De ce uciderea civililor? De ce? Pentru ce? Noi respectăm toată (lumea)”.

Printre ororile văzute, imaginea care îl va urmări, probabil, toată viața pe Dmytro este aceea când ieșea să se aprovizioneze cu apă și mâncare și vedea printre blocuri cruci improvizate din bețe de lemn, ce marcau mormintele celor dragi: „Îngropam oameni în faţa grădinilor lor, în curţi. Vecinii noştri ne rugau să îi ajutăm să sape morminte pentru fiii lor, pentru copiii lor”.

„Am adunat multe cadavre”

El povestește cum o bombă a explodat în fața sa în timp ce aștepta la rând pentru apă. În urma exploziei au murit trei persoane. Ulterior, bărbatul a ajutat la îngroparea lor.

„Am adunat multe cadavre, oamenii le-au pus fie în şanţuri, fie în clădiri, în timp ce era frig. Unii oameni din Mariupol au luat oameni (morţi) în maşinile lor pentru că vor să-i îngroape”, a declarat Tania, adăugând că în fiecare zi care a trecut în Mariupol s-au înregistrat mai mulţi morţi şi mai multe pagube.

Soția lui Dmytro povestește că nu duceau lipsa banilor, doar că acum nu mai aveau ce face cu ei pentru că magazinele și farmaciile nu mai existau. Femeia și-a adus aminte de sfatul bunicilor ei care au trăit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care au învățat-o să aibă mereu făină și zahăr în casă.

„Nu am ştiut că se va întâmpla aşa ceva… în loc de toţi banii şi telefoanele, trebuie să ai acasă două valize în care să ai baterii, lumânări, chibrituri, medicamente şi un schimb de şosete… ai nevoie de o valiză care îţi va salva viaţa. Noi nu aveam chibrituri sau lumânări. De unde să le iei când ai bani, dar nu există farmacii sau magazine?”, a spus Tania.

Cum au evadat

Tania, Dymtro și fata acestora au reușit să fugă din Mariupol pe 18 martie, lăsându-și în urmă părinții. Bărbatul mărturisește că a fost cea mai grea decizie, dar că era singura lor cale de supraviețuire.

„Mama mea a fost complet distrusă mental, (ea) era ca şi cum (era) într-o depresie completă, stând în pivniţă – nu a mai ieşit din pivniţă de la începutul războiului. În ultima zi în care l-am văzut pe tatăl meu, el a implorat: ‘vă rog, băieţi, plecaţi undeva, nu ştiu unde, doar scăpaţi de asta, scăpaţi de asta. Mi-a spus plângând: ‘te rog… fiule, pleacă… pleacă şi ia-ţi familia de aici’”, povesteşte Dmytro.

Pentru a reuși să iasă din oraș au avut nevoie de 15 ore. Înainte, lucrul acesta se întampla în 45 de minute. Tinerii au trecut prin foarte multe controale, majoritatea ale soldaților ruși. Dymtro povesteste cum la un punct de control a trebuit să se dezbrace de tricou pentru o verificare ce presupunea să nu ai tatuaje militare sau naționaliste ucrainiene. Cuplul a fost nevoit să își șteargă toate imaginile din telefon cu ororile războiului de teamă că rușii levor sparge telefoanele.