Poveste de dragoste la „Insula de 1 milion”? Concurenții care sunt bănuiți: iubirea plutește în aer

de: Sabina Anastasia
01 04. 2024

Ar fi luat naștere o poveste de dragoste la „Insula de 1 milion”, de la Kanal D. Doi concurenți acuzați de rivali că întrețin o relație pe care o mențin ascunsă în fața camerelor de filmat dau pe față adevărul, în ediția de luni, 1 aprilie 2024. Ce s-a întâmplat, de fapt.

Poveste de dragoste la „Insula de 1 milion”?

Doi concurenți de la „Insula de 1 milion”, difuzată de Kanal D, sunt subiecții acuzațiilor rivalilor din cadrul show-ului care luptă pentru marele premiu. Realitatea este dezvăluită în ediția de pe 1 aprilie 2024, când vor face declarații în fața camerelor de filmat, fără nicio reținere.

Este vorba despre Szilard și Mădălina, din tabăra Sudicilor, acuzați de ceilalți colegi că ar avea o relație romantică pe care nu vor să și-o asume public. Acest lucru nu ar fi important dacă nu ar afecta evoluția concurenților pe parcursul show-ului de la Kanal D, potrivit declarațiilor rivalilor.

Acuzații la adresa lui Szilard și Mădălina

Presupusa relație de iubire dintre Szilard și Mădălina, din tabăra Sudicilor, ar fi fost dezvăluită de Alina. S-a întâmplat într-un moment de tensiune din cadrul show-ului, când aceasta nu și-a mai putut ține sub control emoțiile la fel de bine ca până în prezent.

Alina a acuzat că, atât timp cât Mădălina este în tabăra Sudicilor, Szilard nu va pleca, fiindcă dacă ar face acest lucru, ar trebui să o ia pe presupusa parteneră cu el. „Dragostea nu se poate de la distanță”, a fost argumentul pe care l-a adus rivala celor doi.

„Simt ceva frumos pentru el”

Mădălina a negat vehement afirmațiile rivalei sale, explicând că între ea și Szilard există o conexiune bazată pe prietenie, nu pe vreun sentiment romantic. Concurenta a declarat că nu este îndrăgostită de colegul ei, având doar o conexiune pe bază de amiciție cu acesta.

„Nu știu ce a interpretat. Să își vadă de soțul ei. Nu știu de ce se bagă în viața mea. Eu, dacă trebuie, dau explicații doar familiei mele. Nu cred că trebuie să dau explicații nimănui de aici. Simt ceva frumos pentru el, dar nimic altceva”, a adăugat Mădălina.

„Avem niște vorbe de nu mai scoți capul în lume”

Și alți concurenți au intervenit în conflictul dintre cei doi presupuși iubiți și Alina. Sindy a catalogat-o pe cea din urmă ca fiind frustrată și răuvoitoare. Isabela a criticat-o în schimb pe Mădălina, sugerând că aceasta stă lângă Szilard pentru a se simți protejată.

„Dacă tu vrei să fii obraznică și deplasată, nu ne provoca! Avem niște vorbe pentru tine de nu mai scoți capul în lume”, i-a replicat acid Isabela Mădălinei.