Posibile cauze ale prăbușirii elicopterului în care se afla Ebrahim Raisi. De ce ar fi fost ascunsă iniţial moartea președintelui Iranului
În timp ce o țară întreagă se pregătește de cele cinci zile de doliu național decretate de stat, iar președintele interimar a primit deja sarcina de a organiza noi alegeri, specialiștii analizează și vorbesc despre posibilele cauze ale prăbușirii elicopterului în care se afla Ebrahim Raisi. Care ar fi motivul pentru care moartea președintelui Iranului a fost inițial ascunsă de autorități.
Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în accidentul aviatic
Luni dimineață, presa de stat și oficiali din Iran au confirmat moartea președintelui Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, și a ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, cei doi numărându-se printre cei opt pasageri ai elicopterului ce s-a prăbușit în provincia muntoasă a ţării Azerbaidjanul de Est.
Epava aeronavei a fost descoperită de echipele de salvatori, iar trupurile celor opt victime au fost recuperate și trimise la Tabriz, capitala regiunii, precizează presa locală.
Modul în care presa iraniană, controlată de stat, a relatat evenimentul a creat inițial confuzie în rândul populației. În primă fază, s-a vorbit despre o „aterizare forțată”, nu o prăbușire. Apoi a apărut și o declarație dată de un un membru al echipei care coordona operațiunile de salvare care spunea că:
„Am reușit să luăm legătura cu doi pasageri ai elicopterului și, din fericire, ne-am asigurat că n-a fost o prăbușire, ci o aterizare forțată. Care nu e foarte gravă.”
De ce a fost ascunsă moartea președintelui Iranului
Se pare că autoritățile au decis să ascundă moartea președintelui Iranului pentru a câștiga timp. Cu toate că decesul ar fi fost confirmat de duminică seară, oficialii au vrut să aibă răgaz pentru a forma o celulă de criză care să pregătească pașii necesari într-o astfel de situație.
După o reuniune de urgență de luni dimineață, cabinetul guvernului iranian a transmis un comunicat prin care Ebrahim Raissi și delegația ce îl însoțea au fost numiți martiri.
„Ayatollahul Ebrahim Raissi şi delegaţia care îl însoţea au căzut ca martiri.”
„Preşedintele poporului iranian, care nu a făcut altceva decât să servească marele popor iranian pe calea progresului ţării, şi-a ţinut promisiunea şi şi-a sacrificat viaţa pentru naţiune.
Asigurăm naţiunea noastră loială, recunoscătoare şi iubită că drumul onoarei şi al serviciului va continua (…) cu ajutorul lui Dumnezeu Atotputernic şi în compania unui popor cinstit”, a declarat Guvernul Republicii Islamice.
Te-ar putea interesa și: Este oficial! Președintele iranian Ebrahim Raisi și ministrul de Externe au murit în accidentul de elicopter. Primele imagini cu epava
Specialiștii vorbesc despre cauzele prăbușirii elicopterului în care se afla Ebrahim Raisi
În timp ce Iranul se pregătește de doliu și apoi de organizarea de noi alegeri pentru stabilirea viitorului președinte, specialiștii vorbesc despre posibilele cauze ale prăbușirii elicopterului în care se afla Ebrahim Raisi.
Cedric Leighton, analist militar CNN, susține că vremea ar fi fost elementul principal ce a dus la producerea accidentului. Aeronnava traversa o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, cu nori joși și temperaturi mai mici decât media considerată normală în regiune pentru această perioadă a anului.
Te-ar putea interesa și: Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Cum îşi aleg iranienii liderul, cui se supune. Ocupă al doilea loc ca importanță în stat