Polițistul erou a ajuns vedetă. Românul a apărut în New York

de: Alexandra Chivu
10 11. 2020

Un polițist român a salvat 60 de oameni în trei ani. Povestea sa a ajuns pe un panou publicitar din Times Square, în New York. „Ceea ce face el este extraordinar”, au scris reprezentanții MAI pe Facebook, în descrierea unor imagini cu tânărul erou.

23 de ani și 60 de vieți salvate. Robert, polițistul erou care a ajuns vedetă în New York

Robert Bagdi, un polițist de frontieră din județul Bihor, în vârstă de 23 de ani, a donat lunar sânge care a fost folosit pentru salvarea a 60 de pacienți aflați în stare critică. Povestea lui a fost folosită într-o campanie, fiind proiectată pe un panou publicitar din New York.

Conform Ministerului Afacerilor Interne, tânărul a început pregătirile pentru a deveni polițist de frontieră în anul 2017, când s-a oferit să doneze după ce a aflat că o persoană are nevoie de sânge pentru a supravițui. La absolvirea școlii, când acesta a fost repartizat chiar în județul lui, a mers să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Oradea. A aflat că centrul are mare nevoie de sânge, așa că le-a promis atunci celor de acolo că se vor revedea lunar. S-a ținut de cuvânt și, mai mult, și-a convins și colegii să participe la campania de donare de sânge.

Robert, polițistul care a donat sânge pentru salvarea a 60 de vieți. I-a convins și pe alții să o facă

Povestea sa, proiectată pe un panou din Times Square

„De atunci și până în prezent, Robert și-a ținut promisiunea, iar cu sângele lui a ajutat 60 de oameni aflați în stare critică.
Un singur lucru regretă, faptul că într-o lună nu a putut ajunge să doneze, pentru că era în concediu. Dar ca să se revanșeze, și-a motivat colegii, astfel că săptămâna trecută au mers cu toții să doneze sânge la Centrul de Transfuzie. El este Robert, are 23 de ani și, până acum, a ajutat 60 de oameni… repetăm acest lucru pentru că ceea ce el face este extraordinar!

Robert, te salutăm cu respect, admirație și prețuire! Mulțumim! Donarea de sânge salvează vieți! P.S. Povestea lui a ajuns să fie proiectată pe unul dintre panourile publicitare din Times Square, în New York. Robert și alți trei donatori au devenit cunoscuţi acolo ca adevăraţi eroi, prin intermediul campaniei Blood Network, realizată de organizatorii Untold şi Neversea. Am vrut să-l cunoașteți și voi măcar pe unul dintre ei!”, au scris pe Facebook reprezentanții MAI.