Polițist local, anchetat penal pentru lovire și violențe, după ce a atacat cu ranga un bărbat care îi muncea în grădină
Un polițist, în vârstă de 45 de ani, este anchetat penal pentru lovire și alte violențe, deoarece ar fi bătut cu o rangă, pe 4 decembrie, un alt bărbat care ar fi venit în gospodăria agentului pentru a lucra. Bărbatul agresa are 49 de ani.
Polițist cercetat disciplinar, după ce a bătut un bărbat cu ranga
Primarul comunei unde a avut loc evenimentul l-a trimis pe agentul de poliție în fața comisiei de disciplină pentru a da explicații pentru faptele sale și de ce a recurs la asemenea acte de violență. Bărbatul nu ar mai fi venit la treabă sâmbătă, iar atunci când s-a întâlnit cu polițistul, acesta l-ar fi luat la întrebări. Nu i-a fost de ajuns, așa că i-a aplicat mai multe lovituri cu o rangă.
Martorii care au asistat la scenele de violență au declarat că victima nu a putut să se apere deloc, deoarece se afla sub influența alcoolului. La locul cu pricina a ajuns repede o ambulanță. Bărbatul agresat din județul Bacău a fost transportat la spitalul din Bârlad, având nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. IPJ Vaslui a deschis un dosar penal pe numele agentului de poliție.
„Agresorul este cercetat într-un dosar penal deschis de Politia orasului Murgeni, în care se fac cercetări pentru infractiunea de lovire si alte violente. De asemenea, se vor stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc fapta si se vor lua măsurile care se impun”, a precizat Mihaela Manolache, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Bărbatul agresat îl va da în judecată pe polițist
Ajuns la spital, victima a fost diagnosticată cu plagă tăiată cu hematom epicranian, plagă tăiată antebraț stâng și multiple contuzii”, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului din Bârlad, medicul Oana Balbuzan. Acesta a asta internat timp de o zi, apoi medicii i-au dat drumul, starea lui de sănătate fiind una bună.
Acesta a fost examinat de un alt medic, în vederea stabilirii eliberării unui certificat medico-legal, apoi îl va da în judecată pe polițistul care l-a agresat. Totodată, primarul orașului Mugeni s-a autosesizat în acest caz și a decis să-l trimită pe polițistul locat în fața comisiei de disciplină.
„Am înţeles că a avut o altercaţie, un conflict, unde a lovit cu un corp metalic, levier ceva. S-a întâmplat, asta e, o să-l băgăm în comisia de disciplină şi o să vedem ce măsură vom lua, chiar dacă fapta s-a petrecut în timpul lui liber! Asta nu-l absolvă de vina că a avut o conduită necorespunzătoare! Conduita unui poliţist local trebuie să fie model, conform statutului de poliţist local”, a declarat primarul Eduard Cazacu, pentru Vremea Nouă.