Ce spune Poliția Română despre presupusa evadare a lui Radu Mazăre

de: Ciprian Ioana
17 05. 2019

Poliția Română vine cu clarificări după ce postul de televiziune România TV a anunțat, pe surse, că Radu Mazăre a evadat din închisoarea din Madagascar.

Poliția Română a transmis un scurt comunicat de presă, care însă nu e suficient de lămuritor. IGPR susține că nu a primit nicio înștiințare oficială din Madagascar privind o posibilă evadare a fostului primar al Constanței.

Poliția Română, așadar, nici nu confirmă, nici nu infirmă știrea prezentată de România TV.

„În referire la aspectele apărute în spațiul public, cu privire la evadarea persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, facem precizarea că la nivelul Poliției Române nu s-a primit nicio informare oficială în acest sens”
Comunicat Poliția Română

Radu Mazăre ar fi fugit chiar înainte de extrădare

Dacă informația prezentată de postul de televiziune se confirmă, atunci Radu Mazăre a scăpat din mâinile polițiștilor chiar înainte de a ajunge pe mâna echipei trimise de la București și care urmează să-l aducă în țară.

Ministerul Justiței a organizat, în regim de urgență, procedurile pentru extrădarea sa.

„În urma informării transmise de autoritățile din Republica Madagascar, la data de 14 mai a.c., cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, Poliția Română a demarat, de îndată, formalitățile necesare aducerii în țară a acesteia. Astfel, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019”, transmitea, în urmă cu câteva zile, Poliția Română.

Într-o primă reacție după arestarea sa, Radu Mazăre susține că nu se va împotrivi și va fi de acord să vină în țară pentru a-și ispăși pedeapsa. Apoi, însî, are de gând să se întoarcă în Madagascar. Cel puțin așa declara fostul primar al Constanței, în urmă cu câteva zile, la Antena 3.

”Dacă instanța aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta și aici, și în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare după ce se va termina pedeapsa mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârșitul zilelor”
Radu Mazăre, fostul primar al Constanței