Poliția, în alertă! Un tată din Ilfov își ține fiul de 5 ani ostatic de mai multe ore, în timp ce amenință că îl omoară. Decizia de urgență a Poliției

de: Rosu Ioana
05 05. 2023

Au fost momente de groază în Ilfov, acolo unde doi soți s-au luat la ceartă, iar tatăl a amenințat că-și va ucide copilul de 5 ani. După apelul făcut de mama copilului la 112, mai multe organe de poliție și negociatori au sosit la poarta bărbatului pentru a-l convinge să nu comită o tragedie.

Copil de cinci ani, amenințat cu moartea de tatăl său

Un bărbat din Chiajna s-a baricadat împreună cu fiul său în casă, după ce și-a agresat și alungat soția. Femeiea disperată a sunat la 112 pentru a interveni de urgență, făcându-și griji pentru viața fiului său, ținut ostatic chiar de tată.

La casa cu pricina au ajuns zeci de polițiști, ofițeri de la trupele speciale și negociatori care au încercat să-l convingă pe bărbat să-l elibereze pe copil, după ce acesta a amenințat că îl va omorî, iar mai apoi se va sinucide. Potrivit femeii, întregul scandal a pornit de la o discuție pe care cei doi au avut-o în contradictoriu, transformându-se în scurt timp într-o mare ceartă, care s-a lăsat cu abuz fizic și alungarea femeii din casă.

„La data de 4 mai 2023, IPJ Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soţ şi alungată din locuinţă. Bărbatul s-a baricadat în locuinţă, împreună cu fiul său minor, de 5 ani.

Până în prezent, bărbatul nu are solicitări. Activităţile sunt în derulare, iar principalul nostru obiectiv îl reprezintă siguranţa minorului”, a mai transmis sursa citată.

Din păcate, bărbatul nu a cedat nici până la această oră, Poliția Română afirmând că sunt cele mai lungi negocieri din istoria țării noastre. Pentru a fi siguri că băiețelul va scăpa cu viață,oamenii legii au apelat la un lunetist.

Știre în curs de actualizare…