24 ian. 2022 | 11:27

Pleacă sau nu Dan Negru de la Antena 1? Cum au reacționat șefii postului când a vrut să demisioneze EXCLUSIV

Monden
Pleacă sau nu Dan Negru de la Antena 1? Cum au reacționat șefii postului când a vrut să demisioneze EXCLUSIV
Ce s-a aflat despre plecarea lui Dan Negru de la Antena 1

Multă lume a fost surprinsă în momentul în care s-a aflat că Dan Negru vrea să plece de la Antena 1, ținând cont că acesta s-a ocupat de numeroase emisiuni de când face parte din grupul respectiv. De-a lungul timpului, el a moderat nu mai puțin de 22 de Revelioane care l-au consacrat.

Ce s-a aflat despre plecarea lui Dan Negru de la Antena 1. Noi informații

Dan Negru nu mai are nevoie de prezentare, fiind unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori de televiziune din România. În 1999, el ajungea de la TVR la Antena 1. Acesta a marcat foarte multe reușite în cariera lui de când a început colaborarea cu grupul familiei Voiculescu.

Cu toate acestea, prezentatorul de televiziune pregătește cel mai important transfer de pe piața media din ultimii ani. Acesta ar putea să devină realizator la Kanal D, astfel că admiratorii săi o să îl vadă în curând ocupându-se de alte proiecte. Se pare că azi o să se decidă ce se întâmplă cu starul TV.

De ce vor să plece mai multe vedete de la Antena 1

Surse de la Antena 1 au declarat, în exclusivitate pentru Playtech.ro, că șefii din cadrul grupului familiei Voiculescu își doresc ca Dan Negru să se ocupe în continuare de proiectele care l-au făcut faimos pe micile ecrane. Se pare că mai multe vedete și-ar dori să plece din cauza conflictelor profesionale.

„Dan Negru se află azi în tratative cu Kanal D, încă nu a semnat contractul, e o chestiune de ore, azi decide. Pe de altă parte, Antena 1 insistă ca el să rămână, este vedeta lor de bază.

Însă de la Antena 1 vor să plece mai multe vedete din cauza bisericuțelor formate din cei care au venit de la PRO TV și din cei vechi din Antena 1.

Sunt mai multe conflicte profesionale, este obositor pentru toate vechile vedete ale trustului să lucreze în tensiune.”, ne-au declarat, în exclusivitate, surse din cadrul televiziunii Antena 1.

Ce se întâmplă la Antena 1

În trustul Intact s-au format două tabere, iar rivalii de pe micile ecrane s-au întâlnit și pe holurile televiziunii după ce mai multe persoane de la Pro TV au acceptat să se mute la Antena 1. Se pare că există mai multe tensiuni între angajați atunci când vine vorba despre salarii și promovare.

„Cei veniți din PRO TV sunt tratați ca niște prinți, ca niște salvatori care au venit să ridice audiențele trustului, se spune că au salarii cu mult mai mari decât vechii angajați.”, spuneau sursele de la Antena 1 pentru Impact.ro.

Ce nemulțumiri au marile vedete Antena 1

Numeroase vedete Pro TV s-au decis să aibă parte de o colaborare cu Antena 1, astfel că printre răsfățații trustului care au primit emisiuni de succes se numără Anna Lesko, Iulia Albu, Ștefan Bănică Jr, Răzvan Fodor, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Nea Marin.

„Unii dintre cei care au plecat aveau salarii mici pentru un prezentator tv, în condițiile în care se zvonește că vedetele care vin din PRO TV ar fi prins salarii cu mult mai mari, dar și o mai mare promovare.

Acum sunt două tabere în trustul Intact, cei vechi și cei noi, primii bucurându-se de toată atenția din partea șefilor.”, au explicat sursele.

Cu acestea fiind spuse, se pare că mulți vechi angajați din Antena 1 au fost nemulțumiți de noile mutări care au venit cu salarii satisfăcătoare pentru fostele vedete de la Pro TV. Cristi Brancu, Mihai Morar, Pepe și Andreea Berecleanu se numără printre cei care și-au anunțat demisiile.

PlaySport
WOW! Mădălina Ghenea n-a mai apărut niciodată așa! Cum s-a lăsat pozată pe străzile din Veneția
Ego.ro
Andreea Marin, GOALĂ în cadă! Pozele incendiare din telefon au scăpat pe net. Niciodată nu ai văzut-o AȘA!
Digi24
O studentă le-a spus prietenilor că era încântată de o primă întâlnire. A doua zi, un picior de-al ei a fost descoperit într-un parc
Cancan.ro
Nu e o glumă! Meghan Markle s-a apucat să vândă dulceață de căpșuni 😲
Stirile PROTV
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Romania TV
Alina Sorescu a dat MAREA VESTE înainte de Paşte
Capital.ro
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
EVZ.ro
Se schimbă Revolut pentru România. Ce vor putea să facă acum clienții
Adevarul
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
BZI.ro
Cât costă sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu? Este model american de lux, din lemn masiv – FOTO
Spynews.ro
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Ce preț are sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu. Este un model unicat și de lux
Redactia.ro
Se pregătește ”nota de plată”! Ce riscă Ronald Araujo, după gesturile făcute la adresa lui Istvan Kovacs
Digisport.ro
Pepe a dezvăluit ce etnie are. Nici soția sa nu este româncă: „Mi s-a spus că sunt mai focos decât un român”
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit
Digi24
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Digi24
Nadia Comăneci, apariție-surpriză la București. Cum și cu cine s-a afișat fosta mare gimnastă
Unica.ro
Mașina preferată a românilor dispare. Nu se va mai găsi deloc în Europa
EVZ.ro
Un cățel de usturoi seara. Cum se consumă și la ce ajută
Spynews
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capital.ro
Locul de pe Pământ unde aurul iese singur la suprafață. Cel care l-ar strânge ar câștiga 6.000 de dolari pe zi
Antena 3
Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui. Anunțul făcut acum la doar câteva luni de la divorț: „Plătim pentru orice...”...”
Avantaje
Noapte magică în CHAMPIONS LEAGUE
Mediaflux
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ce gest neașteptat a făcut un tată, la scurt timp după ce fiica lui nu l-a lăsat s-o conducă la altar, la nuntă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro