Planul pe care îl are Alina Ceușan chiar azi, de ziua ei de naștere. Carmen Grebenișan nu putea să lipsească (exclusiv)
S-a aflat care este planul pe care îl are Alina Ceușan chiar azi, de ziua ei de naștere, când împlinește o frumoasă vârstă. Cea mai bună prietenă a ei, Carmen Grebenișan, nu putea să lipsească din frumoasele planuri ale influenceriței. Așadar, ce au de gând cele două să facă?
Alina Ceaușan împlinește 31 de ani. Petrecerea din acest an va fi una deosebită
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România, împlinește azi, 1 iunie, vârsta de 31 de ani.
Astfel, Alina Ceușan se pregătește să își serbeze ziua de naștere, însă, în acest an o va face diferit față de anii trecuți.
Cum va petre Alina Ceaușan îmlinire a 31 de ani
Ajunsă la vârsta de 31 de ani, Alina Ceaușan are cu ce se mândri. Are o carieră de succes și o familie frumoasă. De asemenea, influencerița are atâtea proiecte pe cap încât abia le mai poate face față.
„O să organizăm o cină la Carmen, acasă, pe terasă, ceva foarte intim. Vine și Raul de la Cluj, o să fim doar noi cu echipa. Nu vreau nimic special, am făcut petreceri, aproape, an de an.
Tot ce îmi doresc este să o am pe Carmen aproape, să fie soțul meu aproape și echipa noastră…cam atât, sincer”, a declarat Alina Ceaușan, potrivit Impact.ro.
Ce cadou a primit Alina Ceaușan anul trecut. A fost nevoită să îl refuze
Cu această ocazie, frumoasa blondină a dezvăluit de ce a refuzat cadoul pe care l-a primit de ziua ei, dar și care este cea mai mare dorință a sa.
„Mie îmi e frică de Dumnezeu și cam atât. Uite, am o poveste amuzantă să vă spun. Echipa mea s-a gândit să îmi facă cadou de ziua mea, anul trecut, eram la un festival la malul mării și s-au gândit să îmi facă cadou o săritură cu parașută din avion.
I-am întrebat la ce s-au gândit. Ei au zis că eu am spus că îmi doresc experiențe. Eu am zis că îmi doresc alt gen de experiențe. De exemplu, să ieșim la un restaurant, să mergem la un concert, un abonament la teatru, ceva să folosească, nu să mă arunc din avion. Le-am zis să anuleze tot, Carmen le confirmase tot deja. Nu am sărit, aveam treabă la festival!”, a spus Alina Ceaușan, potrivit sursei citate mai sus.
Din nefericre, fiul Alinei Ceaușan nu va fi alături de ea în ziua în care împlinește 31 de ani, însă vedeta este mulțumită pentru că Rock se simte bine fiind la bunicii din Cluj, unde are parte de „o vară de poveste”.