Planul Metrorex. Unde se va construi următoarea magistrală de metrou din București

Autor: Claudiu Surmei - 19:04, 26 iun. 2019
Planul Metrorex: Magistrala de metrou Rahova - Colentina

Metrorex are în plan să construiască o nouă magistrală de metrou în București. În contextul în care lucrările la magistrala din Drumul Taberei inaintează cu greu și cele de la linia de metrou spre Aeroportul Otopeni întâmpină dificultăți, o magistrală care să lege orașele Bragadiru de Voluntari, printr-o linie de metrou care să treacă prin Capitală, pare doar un vis măreț.

Planul Metrorex: Magistrala de metrou Rahova – Colentina. Va lega orașele Bragadiru și Voluntari

Despre magistrala de metrou Rahova – Colentina s-a vorbit încă din anul 2017, când stațiile au fost prezentate pe forumul Asociației Pro Infrastructură. este vorba despre magistrala 7, Rahova – Colentina, care ar urma să lege orașele Bragadiru și Voluntari. Un proiect măreț, menit să rezolve o parte din problema traficului din Capitală.

Lucrările la noua magistrală de metrou ar urma să fie finalizate în anul 2040, iar garniturilede tren ar urma să transporte în medie 1,5 milioane de călători în fiecare zi. Traseul liniei nu a fost încă stabilit, dar se știe că va avea o lungime de 25 de kilometri și 30 de stații. Reprezentanții Metrorex susțin că banii pentru acest proiect, aproximativ 2,5 miliarde de euro, vor veni din mediul privat. În acest moment nu este clar când vor începe lucrările la M7.

Până când Capitala va avea și cea de-a șaptea magistrală de metrou, mai sunt încă probleme de rezolvat la cea din Drumul Taberei, M5, a cărei inaugurare a fost amânată de mai multe ori până acum din diferite motive. Pe lângă aceasta, mai este și M6, care ar trebui să lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni. Autoritățile au promis că va fi gata în 2020, dar la cum merg lucrurile este clar că vor mai trece câțiva ani până când vom putea merge cu metroul la aeroport.

Potrivit site-ului wikipedia, strategia de dezvoltare a companiei Metrorex în perioada 2007-2030 este „de a extinde rețeaua de metrouri la 150 de kilometri, printr-o investiție estimată la 6,5 miliarde Euro. Planificarea diverselor obiective incluse în această strategie este prezentată diferit în funcție de sursa folosită.”