Plantele toxice pe care să nu le ai niciodată în casă. Mulți oameni le dețin, din păcate

de: Sabina Anastasia
05 10. 2022

Uneori, frumusețea poate fi mortală. Se aplică și în cazul plantelor de apartament. Chiar dacă acestea ajută la curățarea aerului și reduc nivelul de stres, nu înseamnă că nu prezintă riscuri. Este foarte posibil să ai deja în locuință plante care îți pot afecta starea de sănătate. Află în rândurile de mai jos care sunt plantele toxice pe care să nu le ții în casă.

Plantele toxice pe care să nu le ții în casă

Înainte să cumperi o nouă floare pentru apartamentul tău, trebuie să fii conștient de un lucru important. Este foarte posibil să ai deja în locuința ta plante ornamentale care să fie toxice. Mai bine de 700 de flori au fost declarate otrăvitoare pentru animalele de companie, iar unele dintre ele sunt toxice și pentru oameni.

Printre acestea se numără și Urechea elefantului. Este o floare ușor de îngrijit, însă ascunde un pericol de care probabil nu știai. Aceasta conține oxalați de calciu insolubili, adică un tip de cristale în formă de ace care pot să irite pielea, gura, limba și gâtul. Tot ea poate provoca, mai ales în cazul copiilor, dificultăți de respirație, arsuri și chiar tulburări de stomac.

Cu situații asemănătoare te poți confrunta dacă ai o plantă Filodendron în apartament. Toate soiurile acestei flori conțin oxalați de calciu insolubili care pătrund în țesuturile corporale, în special în cele de la nivelul gurii. Cele mai comune simptome raportate de pacienți sunt: hipersalivare, vărsături, inflamație a faringelui.

Frumusețea acestor plante poate fi mortală

Dacă îți place foarte mult vâscul, s-ar putea ca data viitoare să fii mai atent la locul în care îl depozitezi. Mai ales în perioada sărbătorilor. Această plantă este un pericol atât pentru animalele de companie, cât și pentru oameni. Boabele de vâsc conțin polizaharide, alcaloizi și lectine. Din cauza acestora, te poți confrunta cu probleme digestive, erupții cutanate la nivelul pielii sau chiar cu halucinații, potrivit grădinarilor experimentați.

De regulă, oleandrul nu este cultivat în interiorul locuinței. Sunt, însă, persoane care aleg să îl planteze în ghiveci și să îl țină în casă, mai ales în sezonul rece. Deși arată superb, oleandrul este una dintre cele mai otrăvitoare plante. Această plantă conține glicozide cardiace, un tip de compuși care sunt absorbiți rapid de tractul gastrointestinal. Imediat, compușii interferează cu echilibrul electrolitic al inimii, conducând la bătăi anormale ale inimii.

Arborele de cauciuc, care înfrumusețează ambientul, poate conduce la iritații severe la nivelul cavității bucale, a gâtului, precum și a pielii în general. Nu te lăsa tentat să guști o astfel de floare! Te-ai putea confrunta cu tulburări de coordonare destul de serioase, într-un timp record. Asigură-te că te documentezi în legătură cu pericolele florilor din locuința ta înainte să le cumperi de la florărie sau piață.