Plaje cu nisip lângă Bucureşti. Unde te poţi simţi ca la mare

Plaje cu nisip lângă Bucureşti. Unde te poţi simţi ca la mare
Plaje cu nisip langa Bucuresti

Vara, românii abia așteaptă să dea o fugă până la plajă, să se bucure de soare, bronz, relaxare, muzică în surdină și o bălăceală meritată în apele mării. Cu toate acestea, pentru cei care nu pot ajunge pe litoralul românesc, dintr-un motiv sau altul, iată câteva opțiuni și destinații apropiate de București unde te poţi simţi ca la mare.

Plaje cu nisip lângă Bucureşti

În lunile de vară, cei mai mulți dintre români pleacă la mare pentru a se relaxa într-un concediu pe litoralul românesc.

Indiferent că vorbim de stațiuni precum Mamaia, Vama Veche, Eforie, Costinești sau Năvodari, iubitorii de mare nu fac niciun fel de compromis când vine vorba de a evada din rutina cotidiană.

Cu toate acestea, specialiștii în turism explică faptul că există anumite locații și destinații, în apropierea Capitalei, unde românii se pot duce și simți ca la mare. Acestea sunt toate pe malul Dunării.

Plaja Gostinu din Giurgiu

În comuna Gostinu, la 15 kilometri de capitala județului Giurgiu, există o plajă fix la malul Dunării unde românii se pot bucura de un sejur de cinci stele, mai ceva ca în stațiunile luxoase de pe litoralul străin.

Din oraşul Giurgiu drumul continuă prin comuna Oinacu, apoi ajungi la o intersecţie, fără nici un indicator. Sătenii sunt cei care te îndrumă, calea pierzându-se prin lanurile de porumb.

Plaja de la Gostinu are peste un kilometru şi jumătate lungime şi aproape 100 de metri lăţime. Primarul din Gostinu, Dumitru Văcaru, spune că acest petec de nisip depinde foarte mult de „capriciile” Dunării. Edilul a mărturisit că fluviul „înghite” destul de mult din plajă atunci când se umflă.

Plaja este amenajată și

Plaja din Calafat, „litoralul Olteniei”

La o distanță ceva mai mare de București se află orașul Calafat din județul Olt. Aici, oltenii și românii din toate zonele țării vin să se bronzeze la malul Dunării pe o plajă care atrage, anual, mii de turiști și localnici deopotrivă, iar în weekend vin sute de persoane din toate regiunile României.

Denumit și „litoralul Olteniei”, plaja Başcov din Calafat este frumos amenajată și ar putea face concurență oricând stațiunilor de pe litoralul Mării Negre. Prețurile de la terase sunt mult mai mici decât cele din Capitală, iar șezlongul te costă doar 10 lei.

Plaja Başcov este o alternativă perfectă pentru românii care doresc să simtă briza mării fără a cheltui sume exorbitante pe un weekend petrecut pe litoralul dobrogean.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI