Plăcintă italiană pentru Paște. Ingredientul deosebit cu care să ungi crusta pentru a fi savuroasă

de: Ioana Bucur
16 04. 2024

Vei avea nevoie de puțină răbdare, câteva ore libere și dorința de a-ți răsfăța familia și musafirii cu un preparat spectaculos: plăcintă italiană pentru Paște. Află, din rândurile de mai jos, care este ingredientul deosebit cu care să ungi crusta pentru a fi savuroasă.

Rețetă plăcintă italiană pentru Paște

Plăcinta italiană de Paște este încărcată până la refuz cu prosciutto, salam și cârnați deliciosi. De asemenea, umplutura mai conține ardei roșii copți, spanac și bucăți de brânză mozzarela.

Ingredientul deosebit cu care să ungi crusta pentru a fi savuroasă, cel care ține toate aceste ingrediente uimitoare împreună pentru o prezentare frumoasă este untul de casă.

Ingrediente

  • foi de plăcintă
  • cârnați
  • ricotta
  • mozzarella
  • patru ouă
  • o linguriță de sare
  • o jumătate de linguriță de piper negru măcinat
  • salam
  • prosciutto
  • ardei roșu copt
  • spanac
  • parmezan

Te-ar putea interesa și: Cele mai elegante ouă de Paște. Cum să le vopsești

Mod de preparare

Gătește cârnații italieni într-o tigaie mare la foc mediu-înalt timp de aproximativ cinci minute sau până când sunt rumeniți. Se dau deoparte si se lasă să se răcească.

Amestecă ricotta, brânza mozzarella, trei ouă, sare și piper într-un castron până se omogenizeaza complet. Adaugă salamul tăiat cubulețe în amestecul de ouă.

Așează foia de plăcintă cu grijă într-un vas de copt cu pereți detașabili și unge bine cu unt de casă topit. Lasă aproximativ un centimetru de aluat atârnând peste marginea tăvii. Pune feliile de prosciutto pe fundul crustei. Întinde amestecul de ricotta într-un strat uniform deasupra prosciutto-ului. Adaugă peste cârnații și apasă puțin, pentru a crea un strat uniform, apoi așează ardeii copți. Acoperă cu spanac și parmezan.

Pune peste o a doua foaie de plăcintă. Bate oul rămas într-un castron mic. Cu un cuțit, se recomandă să faci patru tăieturi lungi în partea de sus a plăcintei și să ungi bine suprafața cu oul bătut.

Plăcintă italiană pentru Paște se pune la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius timp de oră și 20 de minute sau până când crusta devine maro-aurie, iar temperatura internă a atins temperatura de 65 de grade Celsius.

Te-ar putea interesa și: Rețetă specială de drob pentru Paște. Ce ingrediente trebuie să folosești pentru un gust savuros