Pictura „blestemată” care a fost returnată de doi proprietari. Ce au pățit oamenii, dar și cel care a cumpărat-o inițial
Istoria controversată a unei picturi „blestemate”, returnată de doi dintre proprietarii săi, după o serie de evenimente sinistre. Astăzi este expusă ca parte a Cir-Cursed Halloween Show, la London Bridge Experience, în colțul de sud al Podului Londrei. Cu ce s-au confruntat oamenii în preajma ei.
Pictura „blestemată” – legendă în Londra
Există în Londra un tablou despre care se spune că este blestemat. A fost returnat de cel puțin doi dintre proprietarii care au cumpărat-o, în ambele cazurii fiind acuzate evenimente sinistre. Astăzi și-a găsit, în sfârșit, o casă, însă oamenii care stau în preajma ei nu pot să nu resimtă efectul „puterilor întunericului”.
Portretul misterios al unei tinere o înfățișează pe aceasta având un chip supărat și o privire ușor agresivă. A fost cumpărat pentru prima dată dintr-un magazin de caritate din East Sussex, din zona de sud-est a Angliei, cu doar 25 de lire sterline, echivalentul a 143 lei românești.
Tabloul despre care se spune că este blestemat a fost returnat la magazinul de unde a fost cumpărat în primă fază, cu precizarea că are „o anumită aură”. Al doilea cumpărător a trimis, de asemenea, opera de artă înapoi, acuzând că este responsabilă pentru mai multe necazuri cu care s-a confruntat.
Unde se află astăzi tabloul controversat
În prezent, pictura atârnă cu mândrie pe unul dintre coridoarele London Bridge Experience, la colțul sudic al Podului Londrei, fiind considerată o atracție turistică înfiorătoare, care vorbește despre istoria unei capitale bântuite de spirite rele.
Expoziția se află la o aruncătură de băț de sediul redacției Daily Star, care a trimis o jurnalistă pentru a documenta istoria picturii controversate. Managerul expoziției, James Kislingbury, nu a pierdut prea mult timp vorbind despre incidentele nefericite din trecut, ci s-a concentrat pe cele prezente.
Fenomene sinistre experimentate și azi
Imediat după ce a intrat în posesia tabloului, James Kislingbury a început să aibă probleme. Pe un drum de întoarcere spre Londra, s-a confruntat cu mai multe dificultăți la nivelul mașinii în care se afla depozitată pictura. Radioul nu funcționa, iar telefonul mobil nu mai prezenta semnal.
„Am scos tabloul din mașină. Era înfășurat în hârtie și în carton. În partea de sus a lui era o picătură de apă, ceea ce este foarte bizar, fiindcă nu avea cum să apară apă acolo în timpul deplasării cu mașina”, s-a exprimat James Kislingbury.
În primele zile de la expunerea tabloului controversat, managerul a primit mai multe reclamații de la membrii personalului potrivit cărora pe scările imobilului unde a fost organizată și expoziția s-au auzit mai mulți pași. Și nu s-a întâmplat doar o dată. Au fost auzit zgomote misterioase și la parterul clădirii.
„E cu adevărat bizar”
James Kislingbury a susținut că angajații săi au văzut cum cătușele care atârnau în barul de cocktail se legănau tremurând, în mod inexplicabil. Umbra unei figuri misterioase ar fi fost văzută de mai mulți oameni. În plus, semnalul WiFi, TV și telefoanele mobile nu au mai avut semnal.
„O mulțime de lucruri ciudate s-au întâmplat la fața locului, după ce am adus pictura. E cu adevărat bizar”, a spus James Kislingbury.
Citește și: Pictura rară a lui Nicolae Grigorescu este scoasă acum la licitație. Prețul uriaș de pornire VIDEO
Jurnalista care a documentat cazul a mărturisit că a simțit presiune în piept și transpirația curgându-i de-a lungul sprâncenelor, în timp ce se afla în preajma tabloului.