Petrecere la Jandarmerie, în plina pandemie. Imaginile șocante sunt online VIDEO

Petrecere la Jandarmerie, în plina pandemie. Imaginile șocante sunt online VIDEO
Petrecere la Jandarmerie, în plina pandemie. Imaginile șocante sunt online VIDEO

Pe data de 28 februarie, angajații Grupării Mobile de Jandarmi Burebista din Brașov au organizat o petrecere de pensionare pentru unul dintre colegii care lor. Acesta urma să intre în rezervă.

Petrecere la Jandarmerie, în plina pandemie

Astfel, jandarmii i-au făcut o surpriză, așteptându-l cu confetti, șampanie și muzică pusă din autospecialele unității. Mai mult, pe filmare se poate observa că nimeni nu purta masca de protecție, că nu exista distanțarea socială, iar jandarmii l-au luat în brațe ca să-l pupe pe colegul care ieșise la pensie.

„Referitor la imaginile apărute in spațiul public, va comunicam faptul ca am luat cunoștința despre manifestarea care a avut loc in unitatea noastră. Astfel, in seara zilei de 28 februarie, in jurul orei 23:00, la ieșirea din misiune efectiva din cadrul unei subunități mobile, pe fondul trecerii in rezervă a șefului ierarhic, i-au adus acestuia mulțumiri pentru activitatea depusă in calitate de militar, fapt materializat prin aclamații și urări. În ceea ce privește atitudinea cadrelor militare de a se manifesta fără respectarea măsurilor de protecție individuală la nivelul unității noastre s-a stabilit o comisie pentru a verifica acest fapt și pentru a se lua măsurile legale care se impun”, a spus Jandarmeria Brașov.

Amenzi mari după petrecerea lui Selly

Amintim că una dintre cele mai recente și mai sonore petreceri din plină pandemie a fost aniversarea de 20 de ani a vlogger-ului Selly. Acolo, Poliția Română a dat amenzi mari.

„La noapte fac 20 de ani și am 20 de milioane de motive să fiu fericit. Vreau să fac o declarație de dragoste pentru toți fanii mei. Sunteți cei mai tari. Vă pup și vă iubesc pe toți.” a notat Selly pe Instagram, înainte ca Poliția Română să aplice amenzile colosale.

După ce s-a aflat în presă de petrecerea aniversară a lui Selly, Poliția Română s-a sesizat, iar potrivit unui comunicat oficial, oamenii legii au dat amenzi în valoare de 15.000 de lei.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov este abilitat să comunice următoarele:

La data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului.

Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală.

În continuare, polițiștii efectuează verificări, pentru identificarea tuturor persoanelor participante la eveniment, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, se indică într-o informare a IPJ Ilfov.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI