Petre Roman spune tot adevărul despre Revoluția din ’89, la 31 de ani după împușcături
Petre Roman rememorează momentele tragice trăite în timpul Revoluției Române din 1989. În urma morții a 1.116 persoane a rămas multă suferință și amărăciune în sânul unui popor aflat până atunci sub regim comunist. La 31 de ani de la protestele violente care s-au desfășurat în preajma Crăciunului, fostul prim-ministru al României povestește teroarea simțită el și de cei apropiați.
Petre Roman, dezvăluiri despre fuga lui Nicolae Ceaușescu
În data de 22 decembrie, Nicolae Ceaușescu era forțat să fugă cu un elicopter de mii de bucureșteni ieșiți în stradă. După ce a luat această decizie, mai multe instituții publice erau atacate de „teroriști” cu focuri de armă. Medicii de la Ambulanță au povestit imaginile dure la care au fost martori, identificând zeci de răniți împușcați.
Într-un interviu acordat pentru Alphanews, Petre Roman a povestit cum a trăit momentele Revoluției prin prisma sa. Acesta a rememorat momentele în care au fost surprinși în clădirea televiziunii, fiind forțați de împrejurări să se adăpostească, lipindu-se la pământ.
„S-a tras asupra noastră în noaptea aia 22 spre 23 decembrie în biroul directorului televiziunii care era la etajul 11, atunci s-a tras intens asupra noastră, ne-am adăpostit aruncându-ne la pământ pur și simplu, și fiind deja sub sentimentul unei tensiuni majore.”, a relatat acesta.
Petre Roman a povestit cât de intens a trăit acele momente cruciale dintre viață și moarte, minute în care nu știa dacă va supraviețui atacurilor „teroriștilor”.
„Dimineață zilei de 23, devreme când s-a început să tragă atunci am plecat și Iliescu a plecat și câțiva am plecat împreună cu el. Am traversat pasajul la TVR care era plin de cioburi cu mare grijă, că ne gândeam că poate să tragă asupra noastră și ideea lui Iliescu a fost să mergem la MAN , ceea ce am și făcut”, a continuat Petre Roman cu povestirile.
Care era singurul lucru care se știa în acele momente de tensiune
Petre Roman a declarat că în ambiguitatea tuturor incertitudinilor din timpul Revoluției, un lucru sigur era clar: Nicolae Ceaușescu se afla la Târgoviște, într-o garnizoană militară, aflat sub pază.
„În primul rând confruntarea Brucan – Iulian Vlad. Brucan era convins că Iulian Vlad era un trădător că el știe ce se întâmplă și joacă un joc dublu eu remarcăm că Iulian Vlad șușotea tot timpul șușotea ceva cu Gușă.
Era o atmosfera foarte ciudată, confuză, obscură, că atmosfera lucrurile nu păreau de loc lămurite, un singur lucru era cert și anume că Ceaușescu era la Târgoviște într-o garnizoană militară, sub pază militară, deși sub control. Asta era punctul fix și cel mai important pentru toată lumea”, potrivit alephnews.ro.