Ce spun Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu despre Dosarul Revoluției. Iliescu încă tace
Procurorii militari au trimis în judecată Dosarul Revoluției. Anunțul a fost făcut de procurorul general al României, Augustin Lazăr și a stârnit reacția fostului premier Petre Roman, dar și a lui Gelu Voican Voiculescu, inculpat în dosar. Ion Iliescu încă tace.
„Suntem 45 de inculpați. S-au efectuat, sunt sugrumat de indignare că nu-mi găsesc cuvintele. (…) Acest om, compromis din punct de vedere instituțional, complice la torționarii de dinainte de Revoluție, din epoca comunistă, are îndrăzneala să apară public și să vorbească de Revoluție, care este evenimentul fondator al epocii în care trăim”, a declarat Gelu Voican Voiculescu pentru Digi24.
Anchetatorii precizează în rechizitoriu că Gelu Voican Voiculescu „a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.”
„Au fost mii de dosare instrumentate în care s-au dat soluții, s-au dat condamnări. E absolut fals să se spună că abia acum se va face lumină în dosarul Revoluției, indiferent că vorbim de perioada de dinainte de 22 decembrie sau după 22 decembrie. Toți acești morți s-au înregistrat până pe 25 decembrie, când s-a anunțat execuția lui Nicolae Ceușescu”, a mai spus Gelu Voican Voiculescu.
Petre Roman, despre Dosarul Revoluției: „Sunt indignat!”
Petre Roman a vorbit și el despre trimiterea în judecată a Dosarului Revoluției. Fostul premier al României consideră că procurorii au făcut un gest istoric, dar precizează că anunțul nu trebuia făcut de Augustin Lazăr.
„Indiferent de munca depusă de procurorii militari în acest dosar, anunțul făcut de Augustin Lazăr în acest moment mi se pare absolut inacceptabil. Când el este în situația de a fi chinuit oamenii în regimul trecut mi se pare de necrezut că tocmai el face acest anunț.