Pescobar și-a luat un nou bolid de lux: “Te aștept de 1 an. N-am permis, dar nu contează”

de: Beatrice Dumitru
04 06. 2024

Pescobar, controversatul om de afaceri, și-a achiziționat un bolid de lux pe care și-l dorea de mult timp. Acesta a postat pe rețelele de socializare imagine cu noua bijuterie pe patru roți pentru care a plătit o avere. Iată cum arată mașina.

Cât a costat bolidul de lux

Paul Nicolau, cunoscut ca Pescobar, este patronul de la ”Taverna Racilor” și se bucură de un succes fulminant cu lanțul de restaurante pe care îl deține. Locațiile sunt în mai multe orașe din România, precum București, Cluj, Timișoara sau Craiova. Datorită acestei afaceri, el a ajuns învârtă banii cu lopata și într-o zi reușește să își bage în conturi zeci de mii de euro.

Și nu se uită la bani când vorba despre plăcerile sale. După ce s-a lăudat pe rețelele de socializare cu apartamentul în valoare de două milioane de euro, Pescobar a anunțat că și-a cumpărat bolidul la care visa de multă vreme. Este vorba despre un Lamborghini Huracan Sterrato în ediție limitată, iar prețul este unul pe măsură. Pentru a-și face moftul, omul de afaceri a scos din buzunar 260.000 de euro.

Am deschis 7 restaurante în 14 luni, am investit cel mai mult din Horeca în ultimul an, așa că merit și eu fazele astea. Bine ai venit! Te aștept de 1 an! N-am permis dar nu contează”, a scris Pescobar în dreptul fotografiei cu noul său bolid de lux. VEZI CUM ARATĂ BOLIDUL ÎN GALERIA FOTO

Și-a cumpărat apartament de 2 milioane de euro

În urmă cu puțin timp, omul de afaceri a cumpărat un apartament în construcție într-o zonă de lux din Capitală, cu o valoare de aproape 2 milioane de euro. Pescobar a plătit această sumă enormă pentru aproximativ 1.500 de metri pătrați și are planuri mari cu noua casă.

Acesta vrea să-și facă în apartament o sală de cinema, o sală de fitness și multe altele, și se așteaptă ca amenajarea să ajungă la un milion de euro. Dar atracția principală va fi piscina. Pescobar are de gând să construiască cea mai mare piscină pe terasa apartamentului din România.

Mi-am cumpărat un apartament, de acolo de la colțul blocului până la colțul blocului, penthouse, și are cea mai mare piscină de pe un bloc din România. Chiar mă gândesc că poate o să fac un concurs, cu un studio apartament, să-l iau să-l dau cu am făcut acum că ăia 10.000 de euro.(…). A costat 1,8 milioane, mai bag 1 milion.

Aici o să fie un cinema, care pleacă în trepte, un amfiteatru, aici barul care servește doar pentru cinema. Aici va fi sala de sport, dar practic ea vine mișto cu recepție, adică de acolo îți iei un baton, o chestie. Va fi un jacuzzi, sus o să fie saună, zonă pentru masaj, grătar, bar. În septembrie va fi gata apartamentul. Eu îl fac și o să-l pun la vânzare, ca cel mai scump apartament, eu mă bucur că nu cred că o să găsesc imediat să-l cumpere cineva”, a spus Pescobar pe TikTok.