Pericol în București! Vremea a făcut prăpăd. Ce se întâmplă în centrul Capitalei

Autor: Chivu Ana - 12:24, 22 nov. 2019
Pericol în București, din cauza vântului și a ploii

Un incident deosebit de periculos s-a produs în cursul zilei de vineri, 22 noiembrie. Fenomenele extreme, în special valul de aer polar instalat încă de miercuri, dă bătăi de cap bucureșenilor. Ce s-a întâmplat din cauza ploii și a vântului puternic?

Pericol în București! Vremea a făcut prăpăd în centrul Capitalei

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență, o schelă amplasată pe strada Ion Brezoianu s-a desprins la partea superioadă. La scurt timp s-a sesizat faptul că bucăți din schelă au căzut și au avariat 2 autoturisme. La momentul actual, au intervenit Detașamentul Mihai Vodă și Detașamentul Special de Salvatori pentru a elibera zona. Aceștia încearcă stabilizarea sau îndepărtarea definitivă a schelei. Din fericire, nu sunt persoane rănite.

Schelă căzută în București, din cauza fenomenelor extreme
Schelă căzută în București, din cauza fenomenelor extreme

„Schela amplasată pe fațada unei clădiri P+6 în str. Ion Brezoianu, parțial desprinsă la partea superioară. Bucăți din schelă au căzut și au avariat 2 auto. La caz acționează Detașamentul Mihai Vodă și Detașamentul Special de Salvatori. Se încearcă stabilizarea sau îndepărtarea schelei, în funcție de posibilități. Nu sunt persoane rănite”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Schelă căzută în București, din cauza vântului și a ploii
Schelă căzută în București, din cauza vântului și a ploii

Măsurile luate

Echipajele de la Detașamentul Mihai Vodă și Detașamentul Special de Salvatori au răspuns imediat la apel. La momentul actual se încearcă detașarea bucăților de schelă căzute sau îndepărtarea definitivă a acesteia, pentru a nu pune în pericol viața oamenilor.  „Se va amplasa autoscara pentru îndepartea bucăților din schelă și de pe exteriorul clădirii”, conform ISU.

„În urmă cu scurt timp, a fost restricționat traficul rutier pe Bd. Regina Elisabeta între Calea Victoriei și Str. Academiei, ambele sensuri de circulație, precum și pe Str. Știrbei Vodă între Str. Popa Tatu si Calea Victoriei, în ambele locații fiind schele căzute pe partea carosabilă”
ISU București-Ilfov

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI