Pensionarii care vor primi bani în plus înainte de Crăciun. Cine se va bucura de suma aceasta

de: Năstase Mirabela
14 12. 2021

Ce pensionari vor primi bani în plus de Crăciun și cine se va bucura de această sumă. Este vorba doar despre câteva mii de pensionari care vor beneficia de un ajutor social în luna decembrie, chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Astfel, vârstnicii dintr-un mare oraș al țării vor primi un sprijin financiar, înainte de Crăciun și Revelion.

Pensionarii care vor primi bani în plus înainte de Crăciun

Tichetele sociale pe care aceste persoane le vor primi sunt în valoare de 100 de lei. Aceste tichete vor putea fi utilizate pentru achiziția de alimente. Tichetele se pot acorda pensionarilor, în funcție de bugetul primăriilor din fiecare oraș, iar în municipiul Brașov, acolo unde se distribuie aceste tichete, documentul care reglementează distribuirea de ajutoare pentru pensionarii din oraș este o hotărâre a Consiliului Local, adoptată în 2019.

Prin urmare, Hotărârea Consiliului Local nr. 71/2019, care se aplică în orașul Brașov, stabilește că de două ori pe an, adică de Crăciun și de Paște, persoanele vârstnice care locuiesc în municipiu vor putea beneficia de aceste tichete în valoare de 100 de lei. Persoanele care primesc aceste tichete au împlinit vârsta legală standard de pensionare. O altă condiție pentru a beneficia de tichetele de masă este ca aceste persoane să aibă o pensie de până la 1.000 de lei.

Mai mult, solicitantul nu trebuie să aibă datorii neeșalonate la bugetul local. Pentru a beneficia de aceste tichete, pensionarii trebuie să prezinte mai multe documente, mai exact:

  • cuponul de pensie de pe luna anterioară solicitării şi/sau de pe luna în curs (original și copie xerox) al persoanei îndreptăţite;
  • actul de identitate (BI/CI) original şi copie xerox;
  • cerere de acordare a tichetelor completată de beneficiar.

Schimbare uriașă pentru pensii de la 1 ianuarie 2022

Marius Budăi a spus că punctul de pensie să fie majorat de la 1.442 de lei la 1.586 de lei începând cu 1 ianuarie 2022. Ministrul Muncii a spus că pensia minimă o să crească, astfel că niciun pensionar nu o să mai primească suma de 800 de lei.

„Ieri am semnat cele două ordonanțe de urgență, una împreună cu doamna ministru Firea, care se referă la distribuirea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități și majorarea alocațiilor, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2022 și a doua care se referă la majorarea punctului de pensie, de la 1.442, la valoarea de 1.586 de lei și majorarea pensiei minime de la 800 la 1000 lei.

Începând de astăzi își urmează cursul în avizarea interministerială să le putem aproba pe ambele în ședință de Guvern, să fie bază pentru construcția bugetului pe anul 2022.

Suntem deja la Casa Națională de Pensii pregătiți cu infrastructura, calculele sunt făcute, totul este oficial.”, a transmis Marius Budăi la Realitatea PLUS.