Răsturnare de situație cu pensiile speciale. Anunțul care clarifică tot UPDATE

Răsturnare de situație cu pensiile speciale. Anunțul care clarifică tot UPDATE
Guvernul Ciucă caută soluții pentru pensionari

Premierul Nicolae Ciucă și echipa sa guvernamentală sunt în aceste zile sub presiune. Pe de-o parte este vorba de presiunea crizei generate de pandemie și a noilor cazuri depistate, cu varianta Omicron. De cealaltă parte, o criză și mai acută, moștenire de la vechea guvernare, este cea legată de plata pensiilor celor aproape 5 milioane de pensionari. Surse politice spun că s-ar fi găsit o modalitate de a onora aceste plăți, dar nu va fi una care să-i mulțumească pe cei aflați la putere, stopând pensiile speciale

Guvernul de coaliție decide prorogarea pensiilor speciale ale aleșilor locali

În ședința de luni seara, așa cum era de așteptat, PSD PNL și UDMR au luat în discuție decizia de a proroga intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru aleșii locali. Din 2019 și până astăzi, este a treia oară când se decide o astfel de măsură. Justificarea, de această dată, este lipsa banilor la bugetul de stat care să acopere toate sumele necesare plății pensiilor sociale și a pensiilor speciale. Marcel Ciolacu este cel care a dat vestea, la finalul ședinței de Guvern.

Credem că cea mai bună soluție în acest moment este prorogarea de termen pentru un an de zile”, declara aseară Marcel Ciolacu, mențonând faptul că astăzi va mai avea loc o întrevedere între miniștrii impicați, dar că, mai mult ca sigur, prorogarea va fi măsura adoptată.

Știrea inițială

Guvernul Ciucă caută soluții pentru pensionari

Deși noua formulă guvernamentală venea cu mai multe propuneri de măsuri sociale, mai ales pentru pensionari, realitatea acum este cu totul alta, din păcate. Moștenirea lăsată de Florin Cîțu, mai ales la Ministerul Finanțelor, dar și la Ministerul Muncii, a pus actuala administrație în imposibilitatea de a-și onora plățile către cei aproape 5 milioane de pensionari.

Acesta, spun surse politice, ar fi și unul din motivele unui început de tensiuni între PSD și PNL, dar se încearcă găsirea unor soluții de moment pentru a nu rămâne pensionarii români fără bani în cont.

Se taie pensiile speciale

Una din soluțiile găsite, spun sursele politice, ar fi prorogarea pentru pensiile speciale ale aleșilor locali din teritoriu, astfel sumele arondate acestora ar putea să acopere deficitul din bugetul Ministerului Muncii.

Decizia de prorogare pentru pensiile speciale ar putea stopa pe de-o parte criza bugetară și plata pensiilor. Pe de altă parte ar stopa creșterea deficitului bugetar, cumulat cu majorările promise de actuala administrație pentru pensiilor românilor.

Forțați de împrejurări să-i nemulțumească pe aleșii locali

Dacă ar fi intrat în piață, pensiile speciale ar fi avut un impcat bugetar de cel puțin 600 de milioane de lei, bani care în acest moment nu există la Ministerul Muncii. Aceleași surse politice mai spun că la Ministerul Finanțelor se dezbate în aceste zile măsura amintită, iar cele două partide principale de la guvernare, PSD și PNL ar fi căzut de acord, cel puțin în teorie, asupra acestei măsuri.

Intrarea în vigoare a măsurilor privind pensiile speciale pentru aleșii locali este un alt măr al discordiei pe holurile și în ședințele din Parlament. USR și AUR, intrate acum în opoziție, atât cu PSD, cât și cu PNL, nu sunt de acord cu intrarea în vigoare a acestor măsuri, justificând exact această lipsă a banilor de la bugetul de stat și că prioritare sunt pensiile celor aproape 5 milioane de români, și că pensiile speciale ar trebui pentru moment stopate.

Rămâne să vedem care va fi decizia executivului condus de Nicolae Ciucă în zilele următoare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI