Pensii mai mari cu 40% pentru 3 milioane de pensionari. Ministrul Muncii a dat vestea cea mare pentru 2024

de: Sabina Anastasia
04 11. 2023

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a făcut noi declarații privind situația pensionarilor din România. Veniturile financiare ale persoanelor retrase de pe piața muncii potrivit legii în vigoare se vor mări de două ori în anul 2024. Aproximativ 3 milioane de vârstnici vor primi mai mulți bani.

Pensiile vor crește de două ori în anul 2024

În anul 2024, veniturile financiare ale pensionarilor din România se vor mări de două ori. Prima creștere va avea loc la începutul anului, pe 1 ianuarie. Pensiile vârstnicilor vor fi majorate atunci cu un procent de 13,8 la sută, potrivit celor mai recente declarații ale ministrului Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a vorbit și despre a doua majorare a pensiilor din România, care va avea loc pe 1 septembrie 2024. În cadrul acestei majorări, veniturile vârstnicilor vor putea crește și cu 40 de procente, în urma procesului de recalculare a pensiilor, potrivit noilor reglementări legislative.

Anunțul ministrului Simona Bucura-Oprescu

„În 2024, pensiile românilor vor crește de două ori. Prima dată de la 1 ianuarie, cu 13,8%. Valoarea punctului de pensie va crește de la 1.782 lei la 2.032 lei. Este o formă de echitate pentru fiecare român.

A doua parte va fi recalcularea pensiilor și aplicarea acesteia începând cu 1 septembrie 2024. Atunci se vor primi noile taloane de pensie, cu pensiile recalculate. Vorbim despre o creștere de 40% în medie”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, la România TV.

Mai mulți bani pentru 3 milioane de pensionari

Chiar dacă va avea loc recalcularea pensiilor, niciun român nu va avea pensia mai mică decât o are în prezent, a oferit asigurări oficialul. Simona Bucura-Oprescu a explicat că aproximativ 3 milioane de români se vor bucura de majorarea veniturilor financiare în septembrie 2024.

Potrivit declarațiilor sale, calculele au fost deja făcute. Guvernul României consideră că majorările ce vor fi aplicate în anul 2024 în privința pensiilor sunt sustenabile. În primă fază va avea loc indexarea cu rata inflației, după care se va aplica procesul de recalculare a veniturilor financiare.

Dosarele de pensii, digitalizate 90%

Toate hotărârile au fost luate cu chibzuință, calculele fiind făcute cu partenerii Guvernului de la Banca Mondială și în acord cu reformele impuse de reprezentanții Uniunii Europene, ce vizează toate statele membre ale blocului comunitar.

Te-ar putea interesa și: Cele mai mari pensii din România. Cine sunt pensionarii care primesc peste 50.000 de lei pe lună

În ceea ce privește digitalizarea dosarelor de pensii, acestea sunt deja gata în procent de 90 la sută, potrivit informațiilor comunicate de ministrul Muncii. Odată cu finalizarea acestui demers, va fi pus la punct softul pentru recalcularea pensiilor, fiind puse în plată de la 1 septembrie.