Pensii 2021. Vești proaste despre majorarea promisă. Raluca Turcan a făcut anunțul trist

de: Ștefan R. Apostol
12 05. 2021

Pensii 2021. Ministrul Muncii Raluca Turcan, zilele acestea, a făcut câteva precizări legate de pensii. Anunțul a venit ca urmare a unor noi date și situații găsite în neregulă. Ministrul a vorbit de inechități regăsite în sistemul de pensii, dar și în cel de salarizare. Amândouă sunt legate una de cealaltă, iar aceste inechități fac grea misiunea ministerului de a se ține de promisiuni.

Pensii 2021. Raluca Turcan spulberă speranțele pensionarilor

Sistemul de pensii și cei peste 5 milioane de pensionari se află într-o situație critică, în opinia ministrului Raluca Turcan. Inechitățile descoperite de ministru din cele două sisteme interconectate, cel al pensiilor și cel al salariilor, fac imposibilă promisiunea de mărire a pensiilor. Raluca Turcan a mărturisit că mărirea pensiilor din septembrie este o „misiune imposibilă”, explicând şi de ce acest lucru nu poate fi realizat, deocamdată:

”S-a vorbit foarte mult de pensii, în spaţiul politic cu preponderenţă. Dar ajunsă în mandat am constatat că inclusiv pe partea de pensii s-a făcut foarte puţin. Şi o să vă dau şi un exemplu concret. S-a spus că de la 1 septembrie 2021 pensiile vor creşte cu 40%. Aproape că aţi fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta.

Şi eu am crezut. Dar am constatat că pentru a putea majora toate cele 5 milioane de pensii cu 40% ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii, astfel încât ele să fie în format electronic şi să se aplice într-o formulă de calcul ca ulterior să se întâmple recalcularea pensiilor.”, a declarat Raluca Turcan.

”Au ignorat partea de digitalizare a dosarelor de pensii”

Pensii 2021. România anului 2021 este încă la nivelul dosarelor cu șină, spune ministrul Raluca Turcan. Lipsa digitalizării sistemului de pensii, în opinia oficialului, a îngreunat și va îngreuna procesul de indexare a pensionarilor din România.

În același cadru, al discuțiilor despre pensii 2021, Raluca Turcan a acuzat fostele guvernări de încetinirea procesului de digitalizare a sistemului de pensii, și de aici și problemele găsite de aceasta în sistem.

”Legea în baza căreia pensiile trebuiau să crească cu 40% prevedea o procedură pe parcursul a doi ani de zile între 2019 – 2021, în care să se facă marea digitalizare. Şi ce să vezi, exact cei care au promis majorarea cu 40% au ignorat partea de digitalizare a dosarelor de pensii.

Dacă ar fi început şi ar fi avut măcar ritmul nostru de acum, astăzi am fi putut avea digitalizate toate dosarele de pensii. Aici este marea fraudă de încredere. Tehnic s-au vândut iluzii pentru 5 milioane de oameni.”, a mai spus Raluca Turcan.

Raluca Turcan dorește reforma în sistemul de pensii 2021

Încă de la venirea la minister, Raluca Turcan a vorbit de reformă în sistemul de pensii. Cu toate astea, mergând în teren, a constatat faptul că acest lucru este aproape imposibil. Pe lângă faptul că procesul este unul greoi, „întregul echipament al caselor de pensii este într-adevăr empiric”, declară ministrul.

”Avem inclusă componenta de reformă a pensiilor, în acest plan. Planul presupune, pe de-o parte digitalizarea CJP-urilor, prin actualizarea softului şi îmbunătăţirea echipamentelor. Iar pentru procesul de evaluare / recalculare luăm în calcul ca pentru două – maxim trei luni să suplimentăm personalul din casele de pensii, pe care să-l plătim pe o perioadă determinată. Astfel încât să putem concentra întregul proces de evaluare şi recalculare a pensiilor.

Tot pe componenta de reformă intenţionăm ca după ce o să ajungem la o variantă a Legii pensiilor. Aceasta să fie supusă unei analize făcută de o instituţie financiară internaţională, pe care să o contractăm astfel încât să avem garanţia că sistemul de pensii pe care îl finalizăm în România este făcut temeinic, în acord cu legislaţia internaţională. Aşadar componenta de reformă a pensiilor pleacă de la digitalizare şi ajunge până la modificarea legislaţiei”, a mai declarat Raluca Turcan.