Pensii 2021. Ce se întâmplă când Casa de Pensii îți calculează greșit suma. Modificare majoră a legii
Bătrânii ale căror pensii au fost calculate greșit din vina caselor de pensii vor putea să-și exercite oricând dreptul de a-și recupera banii. Această oportunitate va deveni imprescriptibilă, conform unei legi semnate recent de președintele Klaus Iohannis.
Lege promulgată⌈ În cazul pensiilor calculate greșit din vina caselor de pensii, dreptul de a recupera banii devine imprescriptibil
Legea a fost semnată miercuri de șeful de stat și mai trebuie să apară în Monitorul Oficial. Măsura are ca scop, în cazul sumelor datorate cu titlu de pensie pe care bătrânii nu și le-au primit din cauza unei erori, omisiuni sau mențiuni ale casei de pensii de care aparțin, să nu se aplice termenul de prescripție de trei ani. Aceștia își pot recupera de acum sumele cuvenite oricând constată o astfel de situație.
„Prin excepţie (…), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”, este alineatul care va completa legea pensiilor.
- Pentru moment, noua lege nu se aplică. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie publicată în Monitorul Oficial.
Detalii despre momentele când se aplică termenul general de prescripție de trei ani
Sumele rezultate ca diferențe între sumele stabilite sau plătite și cele legal cuvenite, constatate ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie; dar și sumelor rezultate, la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de Fisc, ca diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, în cazul asiguraților care au depus declarația individuală de asigurare, conform avocatnet.ro.
Noul calendar al creșterii punctului de pensie
Punctul de pensie va crește în următorii patru ani cât ar fi trebuit într-unul singur, arată programul de guvernare al PNL. Actuatul guvern propune majorări mici în fiecare an până în 2024, astfel încât punctul de pensie să ajungă atunci la 1.841 de lei, cu toate că în lege acesta trebuia să ajungă până la 1.875 anul viitor.
- 2020 – 1.442 lei
- 2021 – 1.559 lei
- 2022 – 1.633 lei
- 2023 – 1.724 lei
- 2024 – 1.841 lei