Pensii 2020. Veste proastă pentru acești pensionari. Cum pot rămâne fără bani

Pensii 2020. Veste proastă pentru acești pensionari. Cum pot rămâne fără bani

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede că polițiștii, militarii, membrii Corpului diplomatic, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Curţii de Conturi….etc, condamnaţi definitiv pentru luare /dare de mită și trafic de influență, nu vor beneficia de pensie de serviciu.

Pensii 2020. Veste proastă pentru aceste categorii de  pensionari. În ce condiții rămân fără bani

Proiectul de lege care prevede că militarii, poliţiştii, membrii Corpului diplomatic, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Curţii de Conturi, printre alții, condamnaţi definitiv pentru dare/ luare de mită și trafic de influență, nu vor beneficia de pensie de serviciu a fost adoptat, marți, de Camera Deputaţilor.

Nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu„, prevede textul adoptat.

Reglementarea poate fi atacată la Curtea Constituțională a României
Reglementarea poate fi atacată la Curtea Constituțională a României

Cine poate rămâne fără pensie

Astfel, nu vor beneficia de pensia de serviciu funcţionarii parlamentari, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, precum şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie specifice, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant profesionist, membrii Curţii de Conturi, persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea uneia dintre cele trei infracțiuni din Codul penal amintite mai sus, „dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu„.

În plus, „nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu„. Propunerea legislativă va merge la președintele României, Klaus Iohannis, pentru promulgare. În această perioadă, reglementarea poate fi atacată la Curtea Constituțională a României.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI