Pensii 2020. Mii de pensionari primesc mai puțini bani. Ce români sunt afectați

de: Ana Chivu
27 07. 2020

Nou anunț pentru pensionari! Mii de români primesc mai puțini bani decât înainte. Ce categorie de pensionari este afectată?

Pensii 2020. O categorie de români primește mai puțini bani

Pensia de seviciu din Ministerul Afacerilor Interne a coborât la 4.858 de lei brut lunar în prima parte a anului curent și este cu aproximativ 106 de lei mai mică decât în primul semestru al anului trecut, conform calculelor făcute de Economica.net în urma datelor primite în exclusivitate de la Ministerul Afacerilor Interne. În acest context, aproape 70.800 de români au încasat în luna iunie pensia de serviciu din cadrul Casei de Pensii Sectoriale a MAI, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2017 și până acum, arată analiza făcută de economica.net.

Pensiile de serviciu au ajuns la un total de peste 2 miliarde de lei în primul semestru din 2020, cu 2.89% mai mult decât în aceeași perioadă în 2019. Pensiile de serviciu din MAI sunt gestionate și plătite de Casa de Pensii Sectorială, iar printre beneficiari se numără militarii, polițiștii din cadrul MAI și funcționari publici cu statul special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor – Ministerul Justiției. Pensia de serviciu se referă la: pensie pentru limita de vârstă, pensia anticipată sau pensia anticipată parțială (Art. 15 din Legea 223/2015) . O pensie de serviciu medie din MAI a ajuns la 4.858 de lei brut lunar în 2020, cu 2% ai mică decât în 2019.

Mii de români primesc o pensie mai mică

Care e algoritmul prin care se determină cuantumul pensiei de serviciu?

„(1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel: a) militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare; b) pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28. (2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în condiţiile legii, cu o vechime cumulată de până la 25 de ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din această vechime”.