Pensii 2020. Este oficial. Bani mai mulți pentru pensionari

de: Dumitrache Diana
19 08. 2020

Veste bună! Guvernul a făcut marele anunţ: se dau mai mulţi bani pentru pensionari. Iată cu cât şi de când vor fi majorate pensiile.

Pensii 2020. De când se dau mai mulţi bani pentru pensionari

Executivul a anunţat că legea pensiilor a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Punctul de pensie a crescut cu 14%, ajungând de la 1.265 de lei la 1.442 de lei. Astfel, peste 5 milioane de pensionari vor avea venituri mai mari de la 1 septembrie.

Deşi PSD a promis, în toamna anului trecut, creşterea cu 40% în 2020 şi cu 5,6% în 2021, Guvernul nu a putut aproba această cerere din cauza crizei economice în care se află ţara noastră în urma pandemiei de coronavirus.

„Pensiile vor creşte. Este şi o obligaţie, şi o determinare pe care o avem, ca, în pofida situaţiei generate de pandemie, cu efect direct asupra economiei, să facem ce trebuie făcut pentru ca românii să aibă pensiile crescute de la 1 septembrie şi acesta este un angajament ferm pe care Guvernul îl face”, spunea în urmă cu o săptămână ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Conform Institutului Naţional de Statistică, numărul mediu de pensionari înregistrat în România în anul 2019 a fost de 5,157 milioane de persoane, în scădere cu 50.000 faţă de anul precedent.

Pensii 2020. Este oficial. Pensiile vor fi majorate de la 1 septembrie cu 14%

Majorarea punctului de pensie, un efort economic imens pentru România

Deşi milioane de pensionari din România se vor putea bucura de venituri lunare mai mari, consultanţii economici sunt îngrijoraţi de această majorare. Conform acestora, efortul economic pe care îl face România pentru a susţine creşterile pensiilor este unul uriaş.

“Sunt foarte, foarte îngrijorat de ce se întâmplă cu finanţele ţării, în plină criză globală… Guvernul a anunţat că pensiile vor creşte doar cu 14%. Cei 9 miliarde lei se vor adăuga la un deficit care oricum va fi uriaş, doar suma asta este aproximativ 1% dintr-un PIB ce va fi redus semnificativ de criză. Cum va arăta oare bugetul pe 2021, după ce anul acesta vom termina cu un deficit de peste 8% PIB, adică 25% din cheltuieli?”, a explicat consultantul fiscal Gabriel Biriş, conform Adevărul.ro.