Pe ce sparge Guvernul banii care trebuiau alocați copiilor și persoanelor cu handicap

de: Diana Radu
29 11. 2018

Banii din Fondul de Rezervă al Guvernului vor fi cheltuiţi, în următoarea perioadă, pe spectacole şi investiţii care trebuiau finalizate de Centenar, dar şi pentru peticirea bugetelor primăriilor. Pe ce evenimente va sparge Guvernul banii, mai exact.

Două proiecte de hotărâre de Guvern, publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), detaliază aceste alocări de fonduri. Autorităţile din judeţul Alba au cerut circa 5,5 milioane de lei de la Guvern pentru diverse finanţări.

Primăria municipiului Alba Iulia susţine că bugetul disponibil până la finalul anului nu este suficient pentru a acoperi totalul investiţiilor aflate în derulare și solicită sume suplimentar de 4,43 milioane de lei pentru finalizarea obiectivului. Primăria spune că banii nu îi ajung nici pentru derularea unor acţiuni culturale, evenimente şi spectacole, pentru care este necesară alocarea sumei estimate de 1,08 milioane de lei, potrivit Adevărul.

Pe ce evenimente va toca statul banii

Primăria Alba Iulia a cerut fonduri pentru cinci spectacole, ce vor avea loc în perioada 29 noiembrie – 5 decembrie. Primul dintre acestea este un spectacol concert intitulat „Tot ce-i românesc nu piere“, ce va costa 52,8 mii lei şi va avea loc în data de 29 noiembrie.

Al doilea eveniment este un Concert Extraordinar Centenar, ce va avea loc în data de 30 noiembrie şi va costa 110 mii de lei. Invitaţi vor fi Sergiu Celibidache, Angela Gherorghiu, Ion Voicu, Ion Dacian, dar şi alţii.

În data de 1 decembrie va avea loc un spectacol piro-muzical „România 100“, în valoare de 120 de mii de lei. În perioada 29 noiembrie – 5 decembrie, Primăria va organiza un festival al luminii „CitadeLighting 100“, în valoare de 571,2 mii de lei. În data de 2 decembrie va fi organizat un spectacol etno-pop-rock, ce va costa 228,48 mii de lei.

Nu mai sunt bani pentru copii şi persoane cu handicap

În febra majorărilor salariale din primării, din acest an, autorităţile locale au rămas fără bani pentru probleme urgente, precum cheltuielile pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, precum şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

În acest sens, printr-un alt proiect, Guvernul, prin MDRAP, propune alocarea sumei de 300 de milioane de lei pentru acoperirea acestor cheltuieli.

„Având în vedere situaţia gravă cu care se confruntă unităţile administrativ-teritoriale privind necesitatea asigurării sumelor necesare finanţării cheltuielilor pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, precum şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, prin prezentul act normativ se propune alocarea sumei de 300.814 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018“, se arată în nota de fundamentare a proiectului.